Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din orașul Săliște, a fost reținut de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliște, fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu. Ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, incidentul a avut loc în seara zilei de 23 iulie a.c., în jurul orei 23:00, când tânărul ar fi pătruns fără drept în locuința unui bărbat în vârstă de 50 de ani, tot din Săliște, și l-ar fi agresat fizic.
În urma altercației, victima a suferit leziuni care au necesitat transportul la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ca urmare a probelor administrate, la data de 25 iulie a.c., polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului, iar ulterior, în baza deciziei instanței, acesta a fost plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii faptei.