Doi bărbați din Racovița, prinși în flagrant tăind ilegal arbori în Ocolul Silvic Avrig.
Pe data de 28 iulie, în jurul orei 17:30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos, împreună cu angajați ai Ocolului Silvic Avrig, au depistat doi bărbați, de 28 și 40 de ani, ambii din Racovița, în timp ce transportau cu tractorul și remorca material lemnos fără acte legale.
În urma verificărilor, s-a constatat că aceștia au tăiat fără drept arbori de fag și carpen, în cantitate de 2,2 metri cubi, folosind un motofierăstrău, din fondul forestier Avrig.
Materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic, iar motofierăstrăul a fost ridicat de polițiști.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru tăiere ilegală și furt de arbori, iar cercetările continuă sub coordonarea Poliției Orașului Avrig și a Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.