un consilier local se plânge că ”trotinetiștii” merg ca nebunii prin parcurile din sibiu: cere reglementări / video

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Sibiu, consilierul PNL Adrian Bibu a adus în discuție problema utilizării cu mare viteză a trotinetelor electrice în spațiile publice, în special în parcuri și pe pistele de biciclete.

video
play-rounded-fill

Consilierul PNL Adrian Bibu a atras atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă viteză mare cu care circulă unii utilizatori de trotinete electrice. „De multe ori merg cu o viteză foarte mare. Mă întreb dacă nu cumva există o legislație ‘universală’ doar pentru ei. Cred că ar trebui analizată situația, poate cu sprijinul colegilor din Poliția Locală, și stabilite reguli mai clare, care să fie și aplicate”, a spus acesta în cadrul ședinței ordinare de miercuri.

Bibu a subliniat că, în prezent, nu există suficientă supraveghere și nici mijloace eficiente pentru a gestiona fenomenul. „Nu e normal ca astfel de comportamente să rămână nesancționate. Știu că au fost afișate interdicții în anumite zone, dar nu știu dacă mai sunt valabile sau dacă există resurse pentru a le impune. Problema este că nu poți gestiona întreaga suprafață a orașului cu un efectiv limitat de polițiști locali”, a mai spus acesta.

un consilier local se plânge că ”trotinetiștii” merg ca nebunii prin parcurile din sibiu: cere reglementări / video

La observațiile consilierului liberal a răspuns primarul Municipiului Sibiu, Astrid Fodor, care a admis existența unei probleme legate de resursele umane disponibile pentru supraveghere, mai ales în zonele verzi:„Din câte știu, în Parcul Sub Arini existau afișate interdicții privind circulația cu trotinete, dar nu știu dacă mai sunt sau nu. Vom verifica. Într-adevăr, nu putem avea un polițist la fiecare 10 cetățeni. Nu este posibil să gestionăm întreaga suprafață a orașului în condițiile în care personalul este limitat”, a explicat primarul Municipiului Sibiu, Astrid Fodor.

Primarul a subliniat, la rândul său, importanța simțului civic și a respectului față de reguli, mai ales în lipsa unei supravegheri permanente.

Ultima oră