În urmă cu 58 de ani, o femeie ajungea la Maternitatea din Mediaș pentru a naște. “Avea acasă încă o copilă de 10 ani pe care o creștea singură. În plus, era surdo-mută și lipită pământului de atâta sărăcie.” Băiatul născut de femeia ce împlinise 48 de ani a fost luat de Stat și internat la casa de copii. Pentru puiul de om începea un drum nou, departe de familie – un drum care, peste ani, avea să uimească un oraș întreg.
Aproape că nu există medieșean care să nu fi auzit de Vasile Herman, omul asociat cu sportul de performanță și cu casa de copii din Agârbiciu. “De la Maternitate am fost dus direct la casa de copii. Statul a considerat că nu pot fi crescut de mama mea, care era săracă și surdo-mută”, mărturisește Vasile Herman, bărbatul înalt cu părul ca neaua, care “a albit înainte de soroc, de parcă ar fi trăit două vieți”.
Primele amintiri despre familie au venit târziu. “Am aflat că am mamă și o soră târziu, pe când aveam vreo 8 ani. Au venit la Agârbiciu, să mă vadă”. Întâlnirea a fost imortalizată într-o fotografie, dar viața copilului nu s-a schimbat: “Am fost «plimbat» prin mai multe case de copii pe care Statul le avea deschise în Sibiu, Boița și Cisnădie. Am revenit la Agârbiciu, loc pe care și acum îl consider ca fiind «acasă»”.
“Aici preda un om cu adevărat excepțional, domnul profesor Sorin Petru, căruia îi datorez tot ceea ce am ajuns. În fiecare dintre cei 45 de copii aflați atunci în plasament a văzut un om care merită o șansă, un drum al său. Iar toți am ajuns buni la ceva, fie că unii au devenit zugravi, electricieni, profesori sau avocați. Lumea trebuie să știe că din casa de copii nu au plecat doar rebuturi.” Termenul de “rebut” îi aparține lui Vasile Herman, care știe că societatea nu a fost întotdeauna înțelegătoare cu cei crescuți în orfelinate. “Câți l-am contrazice?”
La București, la Clubul Sportiv al Armatei „Steaua”, în 1985, a câștigat medalia de bronz la 800 de metri. “Am decis că vreau să fiu antrenor și cu acest gând am ajuns la Academia Națională de Educație Fizică și Sport, iar după patru ani, visul mi s-a îndeplinit”.
Din 1993, la Clubul Sportiv Școlar Mediaș, a antrenat sute, poate mii de tineri: “Nu am stat niciodată să socotesc. Fără excepție, cu toți am fost prieten înainte și după antrenament. Atunci când facem pregătire luăm lucrurile în serios, pentru că dacă îți dorești puțin, puțin vei avea.”
Mentalitatea de luptător a dobândit-o între copiii fără părinți: “Să ai 4 – 5 ani, să stai în fiecare dimineață să îți faci patul «la linie», fără nici o cută, să ieși la înviorare, să ai un program riguros, toate te împing spre disciplină. În sport ai nevoie de așa ceva.” Vasile Herman aleargă în fiecare zi 10 kilometri. “În plus, nu am fumat sau băut alcool vreodată. Nici la nuntă sau la botezul copilului nu am băut măcar tradiționala șampanie.”
Își amintește cu bucurie de victoriile elevilor: “Pe toți îi apreciez și îi tratez egal. Între ei am avut atleți de excepție, deveniți multipli campioni naționali, balcanici, europeni sau mondiali, cum ar fi Iulia Zudor, Mariana Szabo, Anca Bunea, Lucian Cheșcheș sau Iulia Mărginean. În permanență lucrez cu cel puțin 40 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani”.
Despre familie, vorbește cu aceeași liniște: “Mi-am cunoscut soția pe pista de atletism. Maria este profesoară de sport la liceul din Dumbrăveni și participă la numeroase concursuri de alergare. Nu cred că i-aș face față fără să mă antrenez mai temeinic.”
Fiul, Peter, calcă pe urmele părinților: “Peter are acum 26 de ani și face un master în limba germană la mate-info. Dar este și sportiv. În 2019 a ajuns vicecampion mondial la alergare montană și este multiplu campion național la proba de 1.500 m sau la semi maraton de 21 km.”
Despre generațiile de azi: “Tinerii de astăzi nu mai sunt dispuși să muncească din greu pentru a fi cei mai buni. Se mulțumesc și cu un loc 6, 7 sau 8. Dar nu mă las. Între ei îi găsesc și pe cei care vor să fie pe primul loc și mă asigur că acolo vor ajunge”.
Are și un sfat unic pentru campionii săi: “Le spun că medalia trebuie să o țină la gât doar cât să-și facă pozele. Apoi, să o dea jos, că doar așa vor avea loc pentru altele.”
La „Gala Sportului” organizată de Consiliul Județean Sibiu, a urcat pe scenă, și-a luat diploma, a mulțumit și a plecat. “Știam că am încă multă treabă pe pista de atletism”.
Nu și-a uitat niciodată trecutul: lunar, se întoarce “acasă”, la Agârbiciu, cu haine, încălțăminte și câte o pizza pentru cei internați acolo. Își sună constant profesorul Petru: “I-a devenit, într-un fel, tatăl pe care nu l-a cunoscut niciodată. Îi mulțumește pentru că i-a stat alături și știe că în lumea asta mare cu toții avem dreptul la o șansă, oricât de mică.”
Chiar dacă mama și sora i-au fost departe, nu le-a purtat niciodată ranchiună: “Acum, se roagă pentru sufletele lor, întrucât amândouă au urcat la Cer. Știe că aici, pe pământ, i-a fost rostuit să fie «tatăl» campionilor pe care Mediașul îi dă țării și lumii întregi”.
Vasile Herman rămâne, în ochii celor care-l cunosc, simbolul puterii de a schimba destine și de a demonstra că, oricât de greu ar începe viața, nimic nu e imposibil.
