descoperire șocantă în sibiu: 15 tone de substanțe periculoase, ținute în condiții ilegale / foto

Polițiștii sibieni au deschis un dosar penal după ce, în urma unor controale desfășurate la mai mulți operatori economici din municipiul Sibiu, au descoperit aproximativ 15 tone de deșeuri periculoase depozitate în condiții necorespunzătoare.

Acțiunea a fost realizată în data de 30 iulie de către polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu, împreună cu colegii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și cu sprijinul Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Sibiu.

Verificările au scos la iveală că una dintre societățile controlate ar fi colectat deșeurile periculoase fără a întocmi evidențele necesare și fără a respecta condițiile prevăzute în autorizația de mediu emisă.

În urma constatărilor, cantitatea de aproximativ 15 tone de deșeuri a fost ridicată în vederea indisponibilizării, fiind lăsată în custodia administratorului firmei până la dispunerea măsurilor legale.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea sau neluarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deșeurilor periculoase. Cercetările sunt în curs.

descoperire șocantă în sibiu: 15 tone de substanțe periculoase, ținute în condiții ilegale / foto descoperire șocantă în sibiu: 15 tone de substanțe periculoase, ținute în condiții ilegale / foto

Ultima oră