schimbări majore în sistemul de sănătate: cine pierde calitatea de asigurat fără plată de cass

Începând cu 1 august 2025, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, mai multe categorii de persoane vor pierde dreptul de a fi asigurate în sistemul public de sănătate fără plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS). Printre acestea se numără coasigurații, beneficiarii concediului pentru creșterea copilului, șomerii, precum și pensionarii cu pensii ce depășesc 3.000 de lei.

Cine va trebui să plătească contribuția de sănătate de la 1 august 2025

Coasigurații – adică soții/soțiile sau părinții fără venituri care sunt asigurați printr-un membru al familiei – nu vor mai beneficia de asigurare medicală gratuită. Pentru a putea primi în continuare servicii medicale decontate, aceștia vor trebui să se asigure individual, prin depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate persoanelor fizice (formularul D212), scrie Digi24.

Contribuția datorată pentru fiecare persoană aflată în întreținere va fi de 10% aplicată asupra bazei de calcul reprezentând valoarea a 6 salarii minime brute pe țară, valabilă la 1 ianuarie a anului în care se face opțiunea.

Plata CASS se va face în două tranșe: 25% la data depunerii declarației și 75% până la 25 mai a anului următor.

Cine va pierde CASS plătită de stat

Statul nu va mai suporta plata CASS pentru următoarele categorii:

  • Părinți aflați în concediu pentru creșterea copilului, pentru indemnizația lunară primită;

  • Persoane aflate în concediu de acomodare pentru adopție;

  • Șomeri sau persoane care beneficiază de alte drepturi sociale din bugetul asigurărilor pentru șomaj;

  • Beneficiari de venit minim de incluziune sau ajutoare pentru familie;

  • Persoane persecutate politic, deportați, veterani sau revoluționari;

  • Personal monahal aflat în evidența Secretariatului de Stat pentru Culte;

  • Pensionarii cu pensii ce depășesc 3.000 de lei lunar.

Pentru pensionarii cu pensii peste 3.000 de lei se va reține o contribuție de 10% doar pentru suma ce depășește acest plafon. De exemplu, pentru o pensie de 4.000 de lei, CASS va fi de 100 lei, iar după deducerea contribuției și a impozitului, pensia netă va fi de 3.810 lei.

Cine rămâne asigurat fără plata contribuției

În continuare, următoarele categorii vor rămâne scutite de plata CASS:

  • Persoanele diagnosticate cu cancer, pe durata tratamentului și monitorizării în cadrul programelor naționale;

  • Bolnavii incluși în programele naționale de sănătate (diabet, boli cardiovasculare etc.);

  • Persoanele cu handicap;

  • Copiii până în 18 ani, elevii și studenții până în 26 ani fără venituri;

  • Pensionarii cu pensii sub 3.000 de lei.

Reacții și impact social

Doctor Mihnea Stroe, președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, a atras atenția că această măsură va afecta în special persoanele coasigurate, mai ales pensionarii care nu își permit să plătească contribuția individuală. El a propus guvernului o variantă de calcul prin care contribuția să fie un procent din pensia soțului sau soției, pentru a face plata mai suportabilă și a menține accesul la sistemul de sănătate.

Această modificare legislativă are un impact major asupra unor categorii vulnerabile, care vor trebui să își ia măsuri pentru a nu pierde accesul la servicii medicale decontate. Pentru mai multe informații și recomandări, persoanele afectate sunt sfătuite să consulte autoritățile fiscale și casele de sănătate locale.

Ultima oră