starea lui ion iliescu se degradează rapid. prognostic rezervat din partea medicilor
foto: digi24.ro

Starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu este critică: afectare respiratorie severă și disfuncții multiple de organe.

Starea generală a fostului președinte al României, Ion Iliescu, s-a deteriorat semnificativ în ultimele zile, fiind în prezent una critică, potrivit unei informări transmise de Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București.

„Starea generală a pacientului (Ion Iliescu – n.r.) s-a deteriorat, la acest moment fiind critică, cu instalarea progresivă a disfuncțiilor multiple de organe, cu afectare respiratorie severă și rezervă ventilatorie semnificativ redusă”, au transmis reprezentanții spitalului, relatează Mediafax.

Fostul șef al statului, în vârstă de 95 de ani, este internat din 9 iunie în unitatea medicală, unde beneficiază de terapie intensivă maximală și se află sub supravegherea unei echipe medicale multidisciplinare.

Ion Iliescu suferă de cancer pulmonar, iar evoluția bolii a determinat în ultimele zile o agravare a stării generale. În urmă cu cinci zile, medicii anunțau o evoluție relativ staționară, însă semnalau apariția unei stări accentuate de somnolență și slăbiciune.

Ion Iliescu a fost președintele României în trei mandate, între 1990–1996 și 2000–2004.

Ultima oră