Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, la nivelul județului Sibiu, în urma unui accident grav produs luni pe DN1 între Avrig și Făgăraș.
UPDATE 2
Polițiștii sibieni au stabilit cum s-a produs accidentul. „În timp ce conducea un autoturism pe DN 1, dinspre Brașov spre Sibiu, la km 274 + 200 de metri, din cauze care urmează a se stabili, un bărbat de 25 de ani, din județul Alba, a intrat în coliziune cu un microbuz de transport persoane, condus pe sensul opus de mers, de un bărbat de 47 de ani, din judetul Vaslui. În urmă coliziunii, microbuzul, care transporta 8 persoane, s-a răsturnat în afara părții carosabile”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Ca urmare a accidentului rutier, 2 bărbați din județul Bacău (53 și 63 de ani) și o femeie din judetul Vaslui (31 de ani), pasageri în microbuz, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital, conștienți.
Testarea alcoolscopică a celor doi conducători auto a indicat faptul că aceștia nu au consumat alcool înainte de a se urca la volan.
În cauză, se continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier. Traficul s-a reluat în condiții normale.
UPDATE 1
Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat. Trei persoane sunt rănite.
„În urma examinării medicale, trei persoane vor fi transportate la UPU Sibiu: un bărbat în vârstă de 63 cu polincontuzionat a fost preluat de echipajul SMURD cu medic; o femeie în vârstă de 53 de ani cu un traumatism costal a fost preluat de un echipaj SMURD; un bărbat în vârstă de 31 de ani cu traumatism la umăr a fost preluat de o ambulanta SAJ”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Un accident rutier grav a avut loc luni după-amiaza pe DN1 între Scoreiu și Porumbacu de Jos. La nivelul județului Sibiu a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
În accident sunt implicate un microbuz și un autoturism. „La fața locului sunt mobilizate: trei ambulanțe SMURD dintre care una cu medic, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple, o autospecială de primă intervenție și două ambulanțe SAJ”, transmite Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Misiunea este în desfășurare. În acest moment se circulă alternativ.