aproape 3 ani de la accidentul de la dedeman în care 2 tineri au murit. începe în sfârșit procesul!

La aproape trei ani de la accidentul cumplit de pe Prelungirea Mihai Viteazu, din zona magazinului Dedeman, în care doi tineri și-au pierdut viața, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sibiu. 

În decembrie 2022, în preajma Crăciunului, doi tineri au murit, iar alți doi au fost răniți grav, după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent de un camion parcat pe Prelungirea Mihai Viteazu din Sibiu. La aproape trei ani de la tragedie, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sibiu. În curând va fi stabilit primul termen de judecată și va începe procesul în care șoferul este judecat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. 

aproape 3 ani de la accidentul de la dedeman în care 2 tineri au murit. începe în sfârșit procesul!

Două vieți spulberate

Sonja, Andrei, Cosmin și Fabian se aflau, în 19 decembrie 2022, în aceeași mașină. Erau prieteni, iar în acea seară au decis să petreacă timp împreună. Se apropia Crăciunul, erau în vacanță de la facultate și se bucurau de timpul liber. Cu puțin timp înainte de miezul nopții, o tragedie s-a abătut asupra lor. Tânărul care se afla la volanul bolidului marca Audi a condus cu viteză, a pierdut controlul direcției de mers și s-a izbit violent de un camion parcat pe Prelungirea Mihai Viteazu, în zona magazinului Dedeman. 

Alarma s-a dat imediat, iar zona a fost împânzită de salvatori – echipaje de descarcerare, medici, pompieri și polițiști. Cu toții au încercat din răsputeri să îi salveze pe tineri dar, din păcate, pentru doi dintre ei a fost prea târziu. Sonja și Andrei, în vârstă de 20 și 19 ani, au murit pe loc. Cosmin și Fabian au fost duși de urgență la spital, fiindcă suferiseră răni grave. 

Citește și: Sonja, sibianca decedată în accident. Era studentă în Viena

Citește și: Andrei, tânărul decedat în accident. Era fiul unui politician din Brașov

În timp ce Sonja din Sibiu și Andrei din Brașov erau conduși pe ultimul drum, familia lui Cosmin, pasager în mașină, și familia lui Fabian, șoferul, se rugau ca ei să se facă bine. Dacă Cosmin, în vârstă de 20 de ani la acea vreme, s-a refăcut rapid și a fost externat înainte de Anul Nou, prietenul lui, Fabian, a rămas în spital mult mai mult timp. El a fost dus la Urgențe, imediat după accident, în comă, iar starea lui era extrem de gravă. Medicii transmiteau atunci, în decembrie, că Fabian e în stare critică, intubat la ATI. Familia a decis, în 4 ianuarie, să îl transfere din Spitalul Județean Sibiu la un spital din Brașov, el fiind domiciliat în acest oraș. A continuat o perioadă bună de timp tratamentul acolo și, într‐un final, s-a recuperat. 

aproape 3 ani de la accidentul de la dedeman în care 2 tineri au murit. începe în sfârșit procesul!

Șoferul a condus băut

Cercetările în acest caz au fost începute imediat, pentru a putea fi stabilite cu exactitate împrejurările în care s-a produs. În acea perioadă, au fost date publicității imagini de pe camerele de supraveghere din zonă, care au reușit să surprindă tragedia. (VEDEȚI IMAGINILE AICI). Fabian, șoferul care avea 20 de ani la acea vreme, a condus cu viteză. La un moment dat, a pierdut controlul bolidului și s-a izbit violent de un TIR parcat pe prima bandă a drumului. Mașina nu era a lui, ci a prietenului său, Andrei, pasager pe locul în dreapta, care a decedat. 

Chiar dacă starea lui Fabian, șoferul mașinii, era extrem de gravă, a fost nevoie să îi fie recoltat sânge pentru a se stabili dacă în acea seară consumase băuturi alcoolice sau substanțe interzise. Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu declarau anul trecut, pentru Ora de Sibiu, că tânărul băuse. „Conform buletinului de analiză toxicologică, inculpatul a avut o alcoolemie de 0,60 g/l alcool pur la ora 02:10, respectiv 0,38 g/l alcool pur în sânge la ora 03:10. Din înscrisurile de la dosarul cauzei nu rezultă că inculpatul se afla sub influența substanțelor psihoactive la momentul producerii accidentului”, au transmis, pentru Ora de Sibiu, reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

În toamna anului trecut, procurorul care se ocupă de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, iar în septembrie șoferul a fost chemat la audieri, fiind cercetat pentru ucidere din culpă. La finalul lunii iulie 2025, dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Sibiu, iar procesul urmează să înceapă. 

Ultima oră