peste 200 de profesori din sibiu protestează pe 8 septembrie la bucurești, nemulțumiți de noile reforme. începerea anului școlar e incertă
foto: arhivă

Sute de profesori din județul Sibiu vor merge la protestul organizat în București pe 8 septembrie, chiar în prima zi a noului an școlar 2025–2026. Din Sibiu vor pleca cel puțin patru autocare, cu peste 200 de dascăli care vor protesta împotriva noilor reforme didactice.

Mai muți profesori din Sibiu vor protesta în prima zi a noului an școlar, la București. Leonard Gheorghe Stancu, liderul de sindicat al dascălilor din Sibiu, spune că nu este anunțată o grevă a profesorilor.

„Nu pot să confirm și nici să infirm că va fi grevă. S-au vehiculat niște posibilități, dar nu s-a luat nicio decizie în sensul acesta. Vor fi proteste pe 8 septembrie, cu câteva zeci de mii persoane. Patru autocare cu cel puțin 200 de oameni vor pleca de la Sibiu”, a declarat profesorul Leonard Gheorghe Stancu, liderul de sindicat al dascălilor din Sibiu.

Protestul din București este organizat de sindicatele din Educație și va include un marș la care sunt așteptați aproximativ 30.000 de angajați din învățământ. Sindicatele au îndemnat cadrele didactice să boicoteze începutul anului școlar.

Printre principalele nemulțumiri ale profesorilor se numără: creșterea normei didactice de la 18 la 20 de ore pe săptămână, suprasolicitarea cadrelor de conducere care lucrează deja peste 8 ore zilnic, creșterea numărului de elevi la clasă, limitarea accesului la voucherele de vacanță și la indemnizația de hrană, eliminarea posibilității ca membrii de familie să fie coasigurați medical și lipsa protecției pentru cadrele didactice aflate în concediu de maternitate sau care ocupă posturi de suplinire.

Citește și: Profesorii din Sibiu, nemulțumiți de creșterea normei didactice: ”Urmează greva”

Ultima oră