Moartea fostului președinte Ion Iliescu a stârnit reacții puternice pe scena politică. Printre cei care au transmis un mesaj se numără și fostul premier Victor Ponta, care l-a numit pe Iliescu „o figură definitorie pentru destinul țării”.
„Ion Iliescu a fost cu adevărat un președinte. Cu bune și cu rele – așa cum este cazul oricărei mari personalități politice – dar, fără îndoială, un Președinte al României și al românilor, care a marcat profund istoria noastră. Măcar pentru faptul că, în timpul mandatului său, România a încheiat negocierile de aderare la Uniunea Europeană și la NATO, rămâne o figură definitorie pentru destinul țării”, a scris Ponta pe Facebook.
Victor Ponta consideră că mandatul lui Iliescu din perioada 2000–2004 a fost cel mai bun din istoria recentă a președinției. „Iar astăzi, privind în urmă și comparând cu cei care i-au urmat, diferențele devin imposibil de ignorat. Mă consider un om politic privilegiat pentru că am avut șansa să-l cunosc și să lucrez alături de Ion Iliescu”, a adăugat fostul premier.
Ion Iliescu a murit la vârsta de 95 de ani, după o perioadă de două luni de spitalizare la Spitalul „Agrippa Ionescu” din Capitală, în urma unor complicații medicale care i-au fost fatale