Un tânăr în vârstă de 18 ani a murit, joi dimineață, după ce a căzut de la etajul 10 al unui bloc din cartierul Hipodrom III din Sibiu. Acesta era elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic Energetic din oraș. Directorul instituției s-a declarat șocat de tragedie.
Incidentul s-a produs în jurul orei 4:30 dimineața, atunci când un bărbat a sunat la numărul de urgență 112, anunțând că o persoană a căzut de la înălțime, dintr-un bloc situat la intersecția străzilor Oștirii și Rahovei. Din păcate, în ciuda intervenției rapide a echipajelor medicale, viața tânărului nu a mai putut fi salvată. (DETALII AICI)
Adolescentul urma să înceapă clasa a XII-a în această toamnă, la Colegiul Tehnic Energetic din Sibiu. Directorul instituției, Sorin Dan Volosciuc, a declarat că vestea i-a șocat atât pe colegi, cât și pe profesori.
„Era un elev liniștit. Nu ne-a ridicat niciodată semne de întrebare. Nu știu să fi avut probleme, nici în familie, nici în legătură cu starea lui emoțională. Nu ne vine să credem ce s-a întâmplat. Elevul era la locul lui, nu avea niciun fel de problemă la învățătură. Ne pare foarte rău. Este un eveniment extrem de trist. L-am avut cu noi timp de trei ani, iar din toamnă nu va mai fi alături de noi. Este dureros”, a transmis directorul.
Potrivit spuselor vecinilor, tânărul era singur acasă, tatăl lui fiind plecat în străinătate, iar mama la mare. Nu se știe în acest moment dacă a lăsat un bilet de adio ori dacă a căzut în mod accidental de la etaj. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs decesul tânărului.