elevii sibieni pot afla ce note iau la română. baremele de corectare au fost publicate

Elevii sibieni care nu au promovat examenul de BAC 2025 sau nu s-au prezentat la toate probele din luna iunie au susținut luni, 11 august, proba la Limba și literatura română. Baremele de corectare au fost publicate online.

Baremele de corectare și evaluare la Română la BAC 2025, sesiunea august, au fost publicate de Ministerul Educației pe site-ul dedicat. Elevii sibieni pot acum să verifice răspunsurile astfel încât să poată estima ce notă vor obține.

Reamintim că la Subiectul I B, li s-a cerut să argumenteze dacă înfățișarea unei persoane poate influența succesul în viață, pornind de la un fragment din Părintele „Geticei” de Grigore Băjenaru. Subiectul al II-lea a vizat rolul notațiilor autorului într-un text dramatic. La Subiectul al III-lea, elevii au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte despre relația dintre două personaje dintr-un text narativ studiat, aparținând lui Ion Creangă sau Ioan Slavici – o cerință pe care, însă, mulți nu au mai reușit să o finalizeze.

elevii sibieni pot afla ce note iau la română. baremele de corectare au fost publicate
elevii sibieni pot afla ce note iau la română. baremele de corectare au fost publicate

Reamintim că la nivelul județului Sibiu, din cei 570 candidați înscriși, au fost prezenți 255 de candidați,  43 de candidați nu s-au prezentat la examen, iar pentru 272 candidați rezultatele obținute la această probă, în sesiunile anterioare, au fost echivalate. Nu au existat candidați eliminați sau care să solicite subiectul de rezervă. (Detalii aici)

elevii sibieni pot afla ce note iau la română. baremele de corectare au fost publicate
elevii sibieni pot afla ce note iau la română. baremele de corectare au fost publicate

Citește și: Declarația zilei la Bac-ul de toamnă în Sibiu: „Facultatea nu e pentru oricine” / foto video

 

Ultima oră