Administrația Bazinală de Apă Olt – Sistemul de Gospodărire a Apelor Sibiu: Necesitatea urgentă a menținerii cursurilor de apă din localități curate și libere de obstacole.
Administrația Bazinală de Apă Olt, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Sibiu, atrage atenția asupra importanței urgente de a menține cursurile de apă din interiorul localităților curate, sigure și libere de obstacole, pentru prevenirea inundațiilor și protejarea mediului.
Conform Legii apelor nr. 107/1996, autoritățile administrației publice locale (UAT) au obligația de a asigura:
- Îndepărtarea depozitelor de aluviuni și materiale solide care reduc secțiunea de scurgere și pot provoca refulări în cazul viiturilor.
- Prevenirea și eliminarea vegetației lemnoase spontane (arbori și arbuști) din albie, care pot bloca scurgerea apei.
- Igienizarea periodică a cursurilor de apă din intravilan prin colectarea și evacuarea deșeurilor plutitoare, a resturilor vegetale și a altor materiale aduse de ape sau aruncate ilegal.
SGA Sibiu sprijină autoritățile locale prin consultanță tehnică, pentru a se asigura că lucrările de întreținere respectă parametrii hidraulici ai albiei, fără a provoca efecte negative în amonte sau aval.
Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Olt subliniază că igienizarea nu presupune decolmatare – nu se realizează excavări sau modificări ale talvegului, ci doar îndepărtarea depozitelor recente care împiedică curgerea normală a apei.
Menținerea curățeniei și a secțiunii de curgere proiectate este vitală pentru protejarea populației, infrastructurii și ecosistemelor. Neglijarea acestor obligații crește riscul de inundații și afectează negativ mediul acvatic.
Administrația Bazinală de Apă Olt reamintește autorităților locale că întreținerea albiilor în intravilan este o responsabilitate legală a acestora și contribuie direct la siguranța comunităților.