Sibiul se poate lăuda cu unul dintre cele mai bune centre de dresat câini din lume. Centrul Chiologic de la Sibiu este o adevărată ’’uzină’’ de livrare a câinilor polițiști.
Se spune că un câine este cel mai bun prieten al omului. Se mai spune şi că prietenia dintre un om şi un câine ţine o viaţă întreagă. Poliţiştii nu fac excepţie. Nu fac excepţie nici jandarmii şi nici pompierii, iar asta se vede în timpul antrenamentelor de la Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” din Sibiu, unde viitoarele cadre canine ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) se pregătesc alături de partenerii lor, anunță News. Câinii învaţă jucându-se, explică instructorii, şi devin cei mai buni dintre cei mai buni în prinderea răufăcătorilor şi în depistarea drogurilor şi banilor.
Viitoarele cadre canine ale MAI trec printr-un proces lung de pregătire: de la maternitate ajung la predresaj, cât sunt încă foarte mici, apoi la dresaj cu alţi instructori pentru a învăţa comenzi şi pentru a memora mirosuri, sunt repartizaţi pe specializări şi trimişi în teritoriu, unde stau câteva săptămâni ca să se obişnuiască, iar ulterior se întorc în cadrul Centrului pentru cursuri de dresaj canin împreună cu conductorii lor – poliţişti, jandarmi sau pompieri.
„Noi, la predesaj, avem tot tineretul pe care îl coborâm din maternitate şi pe care apoi îl distribuim”, explică un instructor.
Gheorghe Laza este de trei ani instructor de predresaj. El îi ajută pe puii de câine să se menţină în formă, făcându-i să alerge peste obstacole şi să-şi exerseze muşcătura pe diferite materiale, ca să o facă mai puternică. Nu orice material, însă, explică Laza: dop şi iută, pentru că altceva le-ar putea provoca răni la limbă sau gingii.
Toţi viitorii câini poliţişti trec prin mâna lui. Aşa cum este Enda, un rottweiler de numai patru luni care speră să prindă cârpa de un gri spălăcit atârnată de un băţ pe care Laza îl flutură în faţa ei. Nu reuşeşte şi se împiedică de cauciucurile roase din iarbă. Instructorul o încurajează: „Bravo, Enda, bravo!”. În scurt timp, însă, scutură victorioasă cârpa câştigată.
Distribuirea câinilor pe cele patru specializări, respectiv patrulare şi intervenţie, prelucrare urme şi descoperire cadavre umane, detectare explozivi, stupefiante, tutun sau bani şi căutare şi salvare, nu se face imediat, explică instructorul. La predresaj se descoperă calităţile fiecărui câine: dacă are muşcătura puternică, atunci va fi un câine poliţist de patrulare şi intervenţie. Dacă are nasul foarte fin, atunci va merge pe una dintre celelalte specializări. Or, dacă are şi muşcătura puternică, dar şi nasul fin, poate avea mai multe specializări.
Nimic nu se face prin agresivitate, explică instructorul. Totul este pe bază de joacă. Antrenament prin joacă şi multă muncă pentru dresaj. Mintea câinelui oricum funcţionează pe instincte, aşa că se prinde repede că, atunci când se aşază în poziţia în care i se spune să se aşeze, va primi mâncare sau o jucărie, mai spune instructorul Centrului.
La „grădiniţa” puilor de câine este mare hărmălaie. Sunt zeci de ţarcuri, fiecare câine cu căsuţa lui. Înăuntru sunt pătuţuri, iar afară – castroane cu apă.
„Ei sunt fraţi de cuib, cu toate că au culori diferite”, prezintă Laza două ghemotoace de blană cu urechi şi coadă şi dinţi ca nişte ace, după ce a bagat-o pe Enda în cuşcă. Imediat ce porţile curţilor lor se deschid, cei doi ciobăneşti dau năvală în spaţiul verde împrejmuit cu gard viu şi încep să alerge şi să se tăvălească prin iarbă. Unul e negru, celălalt e cenuşiu – băiat şi fată.
Instructorul ia acelaşi băţ cu cârpă în vârf pe care l-a folosit la antrenamentul Endei şi îl flutură spre câini, care sar imediat pe el. Începe lupta pentru obţinerea cârpei.
„El acum îi frustrat, că nu îl lasă. El îi mai moale, dar mai puternic. Ea e mai agitată”, spune Laza, smucind de băţ dintr-o parte în alta. Nu stă deasupra lor, ca să nu pară că îi domină, explică el motivul pentru care stă în genunchi. Îi încurajează şi nu se opreşte din a spune „nu lăsa”, „aşa” şi „bravooo” decât după ce câinii smulg cârpa, iar Laza rămâne cu băţul în mână. Ghemotoacele de blană şi-au câştigat premiul şi continuă lupta între ele.
S-a îndrăgostit de câini de când a fost militar în termen, iar Dino, câinele pe care l-a avut atunci, un ciobănesc german, i-a salvat viaţa când se aflau într-o misiune. Descoperiseră nişte kurzi care încercau să treacă graniţa în Ucraina, iar unul dintre ei, în timp ce militarii făceau percheziţiile corporale, s-a aruncat cu un cuţit spre Laza. Câinele a fost, însă, mai rapid, şi l-a apucat de braţ pe kurd, trântindu-l la pământ. Dino s-a îmbolnăvit, a suferit mult, iar în final, ca să îi curme durerile, Laza l-a eutanasiat.
„Până în 2004 a trăit. A avut o viaţă şi el. Cum naiba să-mi salveze viaţa, iar eu să i-o iau? M-am consoloat cu gândul că l-am scăpat de chinuri”, îşi aminteşte Laza. Spune că a suferit după moartea lui, însă asta nu l-a făcut să se gândească la faptul că după Dino nu ar trebui să mai ia niciun câine.
Ba din contră. L-a adus acasă pe Gop, câinele împreună cu care a urmat un curs de calificare la fostul Centru Chinologic de la Ciorani când era la Jandarmeria Timişoara şi pe care a trebuit să-l predea după ce s-a mutat la Jandarmeria Arad. Laza insistă că toţi câinii pe care îi pregăteşte la predresaj trebuie să ajungă la el după ce sunt scoşi din sistem.
„Eu nu îmi las câinii. Am zis şi de ăştia, când vor fi scoşi din uz, voi face acelaşi lucru. Anul viitor urmează Maia. Mava o cheamă în acte, dar eu îi ziceam Maia. Am vorbit cu colegii, le-am spus că toţi câinii pe care i-am avut eu trebuie să moară la mine în curte”, spune el.
După ce „ies la pensie”, adică după ce împlinesc vârsta de aproximativ 9 ani, câinii poliţişti nu sunt eutanasiaţi. Ei sunt scoşi la licitaţie, cu un preţ de pornire enorm (de până la 5.000 de lei, potrivit anunţurilor de licitaţie de pe pagina web a Centrului Chinologic din Sibiu) – pentru că sunt câini de rasă, sunt foşti poliţişti şi sunt dresaţi foarte bine. Pentru că nimeni nu îşi permite să dea foarte mulţi bani pe un câine care nu mai are mult de trăit, după ce licitaţia se reia de trei ori, câinele este de regulă adoptat de conductorul pe care l-a avut partener. Dacă nu îl poate lua acasă, câinele este dat spre adopţie la altcineva.
La dresaj, lucrurile stau puţin diferit. Câinii încep deja să se pregăteasă pentru a deveni specializaţi pe anumite domenii: detectare stupefiante, detectare urme umane, detectare bancnote.
Speedy, de exemplu, se antrenează pentru a deveni câine poliţist specializat pe detectare stupefiante. Nu este foarte sociabil cu străinii, partenerul său uman fiind singura persoană cu care a interacţionat. Alex Munteanu spune că asta este ceva normal pentru un câine poliţist: nu se poate duce dând din coadă la orice persoană care îl strigă „cuţu-cuţu” pe stradă.
Alex Munteanu e tânăr, e de loc din Botoşani şi lucrează din aprilie 2016 la Centrul Chinologic, la Biroul Misiuni. Spune că misiunile pe care le desfăşoară el şi colegii lui împreună cu partenerii lor canini nu sunt grele, atât timp cât fac ce le place.
„Nu pot să zic că misiunile reale sunt grele sau uşoare. Ştii cum e aici? Dacă îţi place ceea ce faci, nu e greu. Oboseală şi căldură sau frig şi probleme sunt tot timpul. Pe astea noi nu le considerăm probleme. Mergem în misiuni şi lucrăm câte 14-16 ore. E greu pentru unii, dar asta ne e meseria. Nu facem ceva extraordinar, facem ce ne place şi pentru că facem ce ne place şi ce ne dorim să facem, nu e greu. Dacă nu ne-ar plăcea, nu am face. Sunt momente în dresaj… pentru că sunt câini. Nu sunt oameni sau programe pe computer, să-i programăm <>. Ei au comportamente, au momente când au chef să muncească şi momente când nu au chef. Noi nu permitem să lucrăm cu ei doar când au ei chef. Trebuie să-i stabilizăm în aşa fel încât să lucrăm cu ei la orice oră din zi şi din noapte şi în orice condiţii”, explică el.
Mai are trei căţei de care se ocupă, printre care un ciobănesc belgian de opt ani pentru căutare şi salvare care a participat în misiuni în Spania, unde detecta imigranţi în mijloacele de transport, dar şi un alt ciobănesc, Max, câine pentru detectarea explozibililor. Max a participat la evenimente precum Neversea, Untold sau meciuri de fotbal.
„Eu tuturor le spun că sper să nu am niciodată rezultate cu câinele de explozibili. Pentru că înseamnă că am găsit o bombă şi e cam nasol. Dar după cum evoluează lucrurile, se pune accent mare pe câinii de explozibil”, spune Alex Munteanu.
Max este calificat, însă antrenamentul lui disciplinar nu este finalizat. Instructorul său preferă să lucreze cu câinii mai mult decât impune programul stabilit de instituţie pentru dresaj, atât pentru a se dezvolta pe sine din punct de vedere profesional, cât şi pentru a-i face pe partenerii săi canini să opereze şi să îşi dorească să facă ceva nou.
Despre Maxi, aşa cum îl alintă el, spune că e agresiv când trebuie, dar sociabil. Nu îşi permite să aibă un câine agresiv în misiuni, pentru că este, totuşi, vorba de oameni.
Max aleargă în jurul lui Alex Munteanu, sperând ca acesta să îi arunce mingea. Munteanu îi dă comanda „culcat”, pe care Max nu o execută de prima dată. În final, se aşază, se ridică şi se aşază din nou. Nu îi place poziţia culcat, pentru că ştie că trebuie să rămână acolo, explică Munteanu.
Cu Maxi, instructorul face căutările la liber, nu îl ţine în lesă atunci când verifică maşinile, de exemplu. Sunt misiuni în care trebuie să verifice chiar şi 150 de maşini în câteva ore şi nu ar avea posibilitatea să meargă cu el în lesă la fiecare dintre ele.
Câinele se ridică şi începe să adulmece maşina instructorului. Începe cu uşile din spate, continuă cu ţeava şi ajunge la roată. Se opreşte pentru o fracţiune de secundă cu nasul aţintit şi o lăbuţă ridicată, apoi reia adulmecatul. Max se plictisise.
„Când se plictiseşte, începe să caute. Îşi vrea jucăria şi vrea să îmi arate un comportament prin care el îşi obţine jucăria. Începe să caute singur, aşa”, spune Munteanu.
Antrenamentele sunt diferite de la câine la câine, iar metodele de lucru sunt adaptate după fiecare poliţist canin în parte, spune instructorul. Toate antrenamentele sunt, însă, 10 la sută muncă şi 90 la sută joacă, iar după fiecare rezultat bun, câinii sunt recompensaţi. Un antrenament pentru câinii de căutare durează în jur de 30 de minute, timp în care se fac chiar şi 10 căutări. Se lucrează cu diverse substanţe, pentru a-i obişnui simţul olfactiv şi psihicul cu ce trebuie să caute şi să găsească.
„Trebuie să stabilizăm câinele pe un tipar. Ăsta e punctul la care ajungem în final. Totul e joacă, dar să ajungem la punctul în care să ne ajute câinele. Infractorii au foarte multe idei. Fără un câine nu ai cum să detectezi droguri şi explozibili. Ei pot face treaba pe care oamenii nu o pot face”, subliniază Alex Munteanu.
Zef are un an şi jumătate şi urmează să fie câine jandarm la Brigada Specială. Stă cuminte lângă partenerul său în sala de antrenamente. Partenerul lui Zef îi spune „caută”, iar la comandă, câinele începe să miroasă frenetic cărămizile roşii de-a lungul peretelui. Dă din coadă, face paşi mici, se întoarce şi reia adulmecarea într-un loc pe care i s-a părut că l-a ratat, apoi continuă. Deodată, se opreşte şi înţepeneşte cu coada ridicată şi nasul şi privirea aţintite pe un spaţiu dintr-o cărămidă. Nu se vede nimic în interior, însă instructorul Silviu Stan, cel care ţine cursurile cu echipele de poliţist – câine, scoate cu penseta o bucăţică foarte mică, abia vizibilă cu ochiul liber, dintr-o bancnotă, care rămăsese acolo de la un antrenament anterior. Citiți continuarea AICI.