Se revizuiește SF-ul pentru autostrada Sibiu - Făgăraș
FOTO arhivă

CNADR are în plan construcția unei autostrăzi de la Sibiu la Făgăraș. Pentru a obține fonduri nerambursabile este nevoie de depunerea unui studiu de fezabilitate, dar și acesta trebuie revizuit. 

Obiectivul general al proiectului, ca parte din reteaua TEN-T Globala, este imbunatatirea competitivitatii economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care faciliteaza integrarea economica in UE, contribuind astfel la dezvoltarea pietii interne cu scopul de a crea conditiile pentru cresterea volumului investitiilor, promovarea transportului durabil si a coeziunii in reteaua de drumuri europene.

Valoarea totală a proiectului este de 19.907.426,58 lei și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 75% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională-12.600.145,53 lei, 25% contribuția proprie- 4.200.048,51 lei, restul de 3.107.232,54 lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.

Rezultatele așteptate ale proiectului sunt :
Prestatorul va respecta structura minimă a Studiului de Fezabilitate conform HG 208/2008, precum și următoarea structură minimă: Sinteza; Studiul de trafic; Studiul privind alternative de traseu; Investigații și studii de teren; Activități de proiectare; Evaluarea impactului asupra mediului; Analiza cost-beneficiu și modelul financiar; Identificarea rețelelor și instalațiilor existente; Etapele de construcție și aspectele de sănătate și securitate; Autorizații, avize și acorduri; Estimări de cost; Raportul de audit de siguranța rutieră; Documentația de atribuire a Contractului de proiectare și execuție.

 

 

Ultima oră

2 răspunsuri la “Se revizuiește SF-ul pentru autostrada Sibiu – Făgăraș”