Anul acesta nu Grinch a furat Crăciunul, ci coronavirus-ul. Era de așteptat că atmosfera sărbătorilor de iarnă să nu fie la fel ca, nu mai departe de anul trecut, dar, acum că simțim lipsa ei, parcă e cu atât mai apăsătoare. Și asta cu atât mai mult cu cât în această perioadă Sibiul vuia de colinde și voie bună, iar Piața Mare era inundată de miros de castane coapte. Miile de turiști se înghesuiau la Târgul de Crăciun…dar, asta a fost acum exact un an. Acum Piața Mare e goală. Deși bradul de Crăciun a fost instalat și luminițele aprinse, toate sunt stinghere…

Acum un an Târgul de Crăciun din Piața Mare aduna mii de vizitatori pe zi. Turiști din toată țara, dar și din Europa, veneau la noi pentru că auziseră că la Sibiu este unul din cele mai frumoase Târguri de Crăciun. Asta făcea ca Piața Mare să devină neîncăpătoare de la mijlocul lui noiembrie până în primele zile ale anului următor.

FOTO: Facebook Târgul de Crăciun din Sibiu

 

Foto Facebook Târgul de Crăciun Sibiu

Sutele de căsuțe vindeau produse de sezon, dar și vin fiert sau mâncare tradițională. Era un zumzet de nedescris…dar plăcut, aveam să constatăm mai târziu.

Foto Facebook Târgul de Crăciun Sibiu
FOTO: Targul de Craciun din Sibiu Facebook

Chiar și Moș Crăciun a venit. S-a fotografiat cu copiii și a stat la povești cu oricine dorea să îi ceară câte ceva.

Foto Facebook Târgul de Crăciun Sibiu
Foto Facebook Târgul de Crăciun Sibiu

În 2019, în timp ce savuram atmosfera sărbătorilor de iarnă nu ne-am gândit că anul următor nimic nu va mai fi la fel. Nu ne-am închipuit că o dată ce Târgul de Crăciun din Sibiu și-a căpătat notorietate internațională, le un an distanță, nu va mai exista…și nimeni nu se va mai plimba în Piața Mare. Din păcate însă, anul 2020, an de pandemie, asta ne-a adus. Două piețe goale…

Bradul de Crăciun a fost instalat, iar luminițele aprinse, dar cupola din Piața Mare parcă nu mai are aceeași strălucire ca altă dată. Decorațiunile lucesc, dar nu e nimeni să le admire.

 

Podul Minciunilor, care în alți ani era unul din punctele de atracție pentru cele mai reușite selfie-uri, acum este și el pustiu…

Ultima oră

Leave a comment