Miniştrii USR PLUS îşi vor anunţa demisiile, pe fondul crizei politice stârnite de revocarea ministrului Justiţiei Stelian Ion, afirmă surse politice pentru Observator.
Conform surselor Observator, miniştrii USR PLUS îşi vor depune mandatele în această seară, relatează reporterul Observator Larisa Bernaschi. Tot conform surselor, Dacian Cioloş şi Dan Barna, liderii USR PLUS, au fost convocaţi la Palatul Cotroceni marţi, de preşedintele Klaus Iohannis.
Vă amintim că preşedintele României a purtatat astăzi o discuţie de 30 de minute cu premierul Florin Cîţu, despre care încă nu a făcut declaraţii.
Moţiunea de cenzură nu a putut fi dezbătută azi în şedinţa Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere, după ce reprezentanţii PNL şi PSD au părăsit şedinţa înainte ca moţiunea să ajungă pe ordinea de zi. Acuzaţi de USR PLUS şi AUR că fac blat cu PNL, cei de la PSD au declarat ulterior că nu „asistăm, aşa, la un circ în interiorul puterii şi ne cer nouă, celor de la PSD, să venim aşa ca o măciucă şi să rezolvăm circul între ei. Să şi-l rezolve”. Sorin Grindeanu, prim vice-preşedintele PSD a mai adăugat că de la sfârşitul săptămânii trecute tot aşteaptă ca cei de la USR PLUS să îşi dea demisia din Guvern şi i-a invitat în opoziţie.
De la ce a pornit scandalul în coaliţia de guvernare
Stelian Ion a fost revocat din funcţia de ministru al Justiţiei de premierul Florin Cîţu, care a precizat că a informat coaliţia în legătură cu această decizie, pe care şi-o asumă. Revocarea a fost determinată de disputa privind avizul pentru Programul Anghel Saligny, destinat comunităţilor locale, în valoare de 50 de miliarde de lei.
Locul său a fost luat cu mandat de interimat de Lucian Bode, care a doua zi de la numire a avizat programul „Anghel Saligny”, după discuţiile cu specialiştii din minister şi înlocuirea unuia dintre aceştia, precum a suspendat şi numirea şefilor de parchete.
USR PLUS a ameninţat cu moţiunea de cenzură împotriva Guvernului dacă PNDL-3 este trecut prin ordonanţă de urgenţă, iar ulterior au şi depus actul împreună cu cei de la AUR: „Pentru ca România să trăiască, este nevoie ca Florin Cîţu să plece”
Birourile Permanente reunite ale celor două Camere au fost convocate până acum de trei ori, vineri seara, sâmbătă şi luni, însă de fiecare dată moţiunea de cenzură nu a putut fi dezbătută din lipsă de cvorum.
La şedinţa de luni, reprezentanţii PNL au introdus pe ordinea de zi şi o cerere pentru înfiinţarea unei comisii care să analizeze validitatea semnăturilor de pe moţiunea de cenzură, moment la care reprezentanţii PSD au părăsit şedinţa. Cererea pentru analizarea semnăturilor a fost respinsă la vot, cu 9 voturi pentru, 7 împotrivă şi 2 abţineri, dintre care una chiar a preşedintelul PNL Ludovic Orban, care a explicat că nu poate accepta „o propunere care nu are bază regulamentară şi constituţională, care amână demersul cu două săptămâni şi care trimite la analiză către o comisie care nu are competenţe în acest sens„, pentru care nu a votat împotrivă doar pentru că fusese iniţiată de un coleg de-ai săi.
O nouă şedinţă a Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere a fost convocată pentru marţi. Indiferent de ceea ce se întâmplă acolo, Ludovic Orban va informa Guvernul despre depunerea unei moţiuni de cenzură, care în termen de cinci zile va fi dezbătută în Parlament, scrie observatornews.