Incendiu într-un hotel pe Valea Oltului - Cel puțin 12 angajați au fost evacuați

Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineață la un hotel din staţiunea Călimăneşti-Căciulata. Mai mulți angajați au fost evacuaţi, dintre care o femeie a suferit un atac de panică.

Incendiu într-un hotel pe Valea Oltului - Cel puțin 12 angajați au fost evacuați

„La sosirea echipajelor de pompieri militari şi membrii SVSU la locul intervenţiei, incendiul se manifesta cu flacără şi degajări mari de fum, emanaţiile propagându-se în bucătărie şi în interiorul hotelului”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Reprezentantul pompierilor vâlceni a precizat că în momentul izbucnirii flăcărilor în hotel se aflau circa 300 de turişti pentru care nu a fost însă necesară evacuarea, întrucât incendiul se manifesta pe o suprafaţă mică, de aproximativ 6 metri pătraţi în jurul transformatorului.

„Au fost evacuaţi 12 angajaţi care se aflau în imediata apropiere a zonei în care se manifesta incendiul, dintre aceştia o femeie de 53 de ani primind îngrijiri medicale la locul intervenţiei după ce a suferit un atac de panică. Din fericire, nu au existat alte persoane afectate”, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.

Incendiul a fost lichidat după aproximativ 40 de minute de la anunţare. În paralel cu operaţiunea de stingere a focului, a fost aerisit şi hotelul. Cauza probabilă a izbucnirii incendiul a fost stabilită ca fiind o suprasolicitare a instalaţiei electrice.

Ultima oră

Comentariul meu