Author: Publicitate
PNL Sibiu a celebrat acest moment în faţa statuii lui I.G. Duca, statuie care a ajuns în centrul oraşului Sibiu după un parcurs dificil. Ne bucură faptul că liberalii sibieni au un loc unde să poată reflecta la istoria și valorile PNL, la încercările trecutului. Ne bucură faptul că liberalii sibieni au istorie, dar mai…
Candidatul PNL pentru președinția Consiliului Județean, Daniela Cîmpean propune pentru politica din Sibiul următorilor ani un set de reguli de la care nu ar trebui să se abată nici un politician, indiferent de cine va conduce forul județului. Cîmpean cere un Consiliu Județean în care să nu mai primeze interesul politic, ci interesul cetățeanului. Un…
Candidații Partidului Mișcarea Populară au prezentat sâmbătă principalele obiective ale celor care au intrat în cursa electorală pentru Consiliul Județean, Primăria Sibiu și Consiliul Local Sibiu, la alegerile locale din 5 iunie. Ioan Gligor, Diana Popa și Anca Cibu, alături de europarlamentarul Siegfried Muresan au fost principalii protagoniști ai conferinței de presă. Europarlamentarul PMP, Siegfried…
”Experiență, competență, implicare! ”, este sloganul liberalilor care figurează pe lista partidului pentru Consiliul Județean Sibiu. Lista PNL pentru Consiliul Județean Sibiu 1. Daniela Cîmpean 2. Marcel Luca 3. Constantin Șovăială 4. Simion Săsăujan 5. Vlad Vasiu 6. Gheorghe Vingărzan Sterp 7. Florin Adrian Popa 8. Florin Neag 9. Gheorghe Silvian Sorici 10. Marcela Răulea…
Partidul Social Democrat vine în fața alegătorilor cu candidați noi în proporție de 75,6 la sută. Din cei 64 de candidați la funcția de primar, 46 sunt oameni care cer pentru prima oară votul cetățenilor (72 la sută). În cazul candidaților la Consiliul Județean, ponderea este și mai mare (81 la sută): 34 de nume…
Candidatul PNL la Primăria Municipiului Sibiu, Răzvan Pop, susține că orașul are nevoie de o strategie coerentă pentru tineri, dar mai ales pentru familiile tinere și copiii lor. Liberalul spune că Sibiul a pierdut, in ultimii 10 ani, 10 la sută din populația stabilă, majoritatea formată din tineri. Aceștia au plecat în străinătate din cauza…
Traseul mocăniței, reînceput în urma demersurilor unor volutari la care s-au alăturat mai multe ONG-uri poate deveni un brand al Sibiului, în condițiile în care proiectul lor va găsi sprijin în administrația locală, susține Daniela Cîmpean, propunerea PNL pentru președinșia Consiliului Județean Sibiu. ”Mocănița va deveni un brand al județului, un magnet pentru turiști! Județul…
Pe langa alte aspecte care e necesar sa fie luate in seama atunci cand vorbim de intretinerea unei case, modul in care alegem sa o incalzim este determinant pentru confortul nostru. Exista cel putin trei aspecte majore care trebuie luate in calcul: sursa de incalzire a casei, capabilitatea acestuia de a incalzi intreg spatiul si…
Pentru că văd că a început o competiție în care oamenii politici și tehnocrați se laudă cu soluții care nu le aparțin,pentru că agenda publică este acoperită mult de subiecte care nu conduc la bunăstarea românilor, pentru că e greu, ca om politic, să menții ștacheta sus cu subiecte care NU țin de clasicii trei…
Cu 3 ani în urmă îşi făcea intrarea pe piaţa din România primul restaurant fast-food Dabo Doner. Cu un concept distinct de clasicul fast-food, Dabo Doner din Sibiu, capătă popularitate şi încrederea clienţilor săi, extinzându-şi activitatea într-un interval foarte scurt în multe oraşe importante din ţară. Pe o perioada de 3 ani consecutiv a câştigat,…
S.C. E.ON Distribuţie România S.A. Tîrgu Mureș, organizează în data de 25 mai 2016, ora 9,00 la sediul din Tîrgu Mureș, bulevardul Pandurilor nr. 42, licitaţie publică în vederea vânzării proprietăţii situate în Tîrgu Mureș, strada Justiției nr. 12, compusă din: 1.449 mp teren şi construcţii în suprafaţă desfășurată de 2.566,85 mp, reprezentând clădire de…
Candidatul PNL pentru președinția Consiliului Județean, Daniela Cîmpean propune pentru politica din Sibiul următorilor ani un set de reguli de la care nu ar trebui să se abată nici un politician, indiferent de cine va conduce forul județului. Cîmpean cere un Consiliu Județean în care să nu mai primeze interesul politic, ci interesul cetățeanului. Un…
Vicepremierul Guvernului Cioloş, Costin Borc, anunţă fastuos că Executivul pregăteşte două măsuri de stimulare a investiţiilor în educaţie: deduceri de cheltuieli pentru cercetare/dezvoltare şi stimularea companiile care vor să investească în domeniul educației. Dl. Borc trebuie să recunoască faptul că aceste iniţiative aparţin PNL. Noi am avut discuţii cu reprezentanţii Ministerului în comisiile de specialitate…
Sibiu – oraș metropolitan este direcția pe care liberalul Răzvan Pop vrea să o dea urbei de pe Cibin. Răzvan Pop a gândit, împreună cu echipa sa, o stategie de dezvoltare a Sibiului pentru transformarea orașului într-o forță administrativă și economică în inima Transilvaniei. ”Sibiul are nevoie să crească, iar singura cale este transformarea împrejurimilor…
Semineului potrivit este o alegere pe termen lung, datorita acestui considerent este necesar ca documentarea si consultarea cu un specialist sa fie obligatorie. Majoritatea oamenilor se gandesc doar la aspectul exterior atunci cand au in plan construirea unui semineu sau la spatiul de care dispun. Dincolo de aceste aspecte care sunt importante, alegerea focarului este…
Frumusetea nu este o misiune imposibila pentru nimeni, dar, este totusi o misiune, pe care trebuie sa o tratam cu seriozitate si perseverenta. Doamnele și domnișoarele din Sibiu au acum la îndemână metode facile prin care pot să își întrețină și să îmbunătățească aspectul fizic. Vorbim de faptul că cei de la Aria Clinic vin…
PNL intră în competiția electorală avându-i pe sibieni aproape, cu o echipă tânără, puternică și cu proiecte de dezvoltare a comunităților. Comunităţile locale au nevoie de proiecte concrete pentru a se putea dezvolta. Iar pentru ca proiectele să devină realitate, e nevoie de implicare și responsabilitate. De competență și transparență. Însă PSD, sub conducerea unui…
Sărbătoare mare în aceste zile la Centrul Aria. Se împlinește fix un an de când ”Aria Aqua” a fost deschis celor care vor să înoate și să se relaxeze la piscina acoperită, în cele mai bune condiții din Sibiu. Cu această ocazie prețurile la abonamente intră ”la apă”, cel puțin până în 8 mai. Aria…
Ursus Cotton Pub este cu siguranță una din locațiile care face cu ochiul amatorilor de distracție din Sibiu în acest weekend. Încălzirea se face vineri cu ”M.I.L.F Party”, pentru că sâmbătă este concert cu o trupă care i-a îmblânzit inima lui Brenciu la Vocea României. Cu siguranță că două din cele mai interesante petreceri din…
După cinci zile în care toată lumea muncește, studiază sau se dă peste cap ca toate lucrurile să iasă bine, parcă e nevoie de relaxare, distracție muzică bună. Și nu sunt multe locuri în Sibiu unde să le poți găsi pe toate la un loc. La Fratelli însă, sigur sunt! Fratelli Sibiu are programat un…
Sibiul nu abundă atunci când vine vorba de locații de top în care să aibă loc evenimente dacă nu în fiecare seară, cel puțin odată pe săptămână. Există însă și locuri faine unde sunt cel puțin 3-4 evenimente săptămânal. La URSUS COTTON PUB de exemplu, săptămâna aceasta e ”FULL” pentru distracție, iar sâmbătă e un…
Începând cu această lună, Clinicile Polisano îşi dublează echipa de cadre medicale faţă de anul precedent, ajungând la aproximativ 100 de angajaţi în cele două centre din Cuza Vodă şi Anchor Plaza. Clinicile şi-au extins de asemenea şi serviciile medicale oferite, acoperind în prezent un număr de 26 de specializări medicale. În cadrul clinicilor Polisano…
Theodor Stolojan la Sibiu: ”Candidații propuși de PNL întrunesc trei condiții pe care le așteptați!”
Europarlamentarul Theodor Stolojan, prezent vineri la Sibiu la o dezbatere cu privire la proiectele de dezvoltare economică și socială pentru comunitățile locale din Județul Sibiu, desfășurată la Hotel Hilton, le-a transmis oamenilor de afaceri că propunerile PNL pentru alegerile locale întrunesc condițiile pe care atât ei, cât și întregul electorat le așteaptă: integritate, experiență, credibilitate.…
Marile proiecte pentru județul Sibiu nu au culoare politică. Aceasta este opinia Danielei Cîmpean, propunerea PNL pentru președinția Consiliului Județean. Ea susține că proiectele importante pentru județ nu vor putea fi realizate doar în birouri, nu pot fi asumate de către un singur partid politic și nu pot urmări un singur ciclu electoral. ”Consiliul Județean…
Un pacient în vârstă de 47 de ani, diagnosticat cu o afecțiune cardiovasculară severă, a fost salvat cu ajutorul unei intervenții minim invazive, de către Echipa Inimii a Spitalului European Polisano, folosind, pentru prima dată în România, sistemul 3D Memo Record Livanova, ultima generație de dispozitive pentru reconstrucția tridimensională a valvei mitrale. Heart Team, coordonată…