Author: Sorin Secli
Temperaturile vor fi mai mari decât cele specifice acestei perioade, se arată în prognoza pentru 4 săptămâni emisă marți de Administrația Națională de Meteorologie, transmite Mediafax. Săptămâna 20.06.2022 – 27.06.2022 Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice, sud-vestice și local în cele estice și centrale, iar…
Statul român este principalul beneficiar al scumpirii carburanţilor, astfel că cea mai bună măsură pentru scăderea preţurilor ar fi reducerea accizei şi a TVA, în timp ce plafonarea ar face mai mult rău decât bine, se arată într-o analiză realizată de Asociaţia Energia Inteligentă (AEI), remisă, marţi, AGERPRES. O analiză a estimărilor costurilor pentru produsele…
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu anunță începerea unuia dintre cele mai apreciate și așteptate programe de activități – Bibliovacanța. Destinate copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, atelierele Bibliovacanța se vor desfășura, în acest an, pe parcursul a două perioade: 4 – 22 iulie 2022 și 1 – 19 august 2022. Pentru fiecare perioadă,…
Bacalaureat 2022 a continuat marți, 21 iunie, cu proba scrisă la Istorie, una din cele două probe obligatorii ale profilului – Matematică și Istorie. Subiectele și baremul de corectare vor fi publicate pe subiecte.edu.ro, începând cu ora 15:00, dar și pe Digi24.ro. La primul punct, candidații au primit două texte de T. Judt, din „Epoca postbelică: o…
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că România va găzdui din nou în 2023 Summitul Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) şi Forumul de Afaceri I3M. În 2018, am organizat cu succes, la Bucureşti, Summitul şi Forumul de Afaceri, iar cinci ani mai târziu, în 2023, România va găzdui din nou acest eveniment important. Această decizie,…
Persoanele juridice şi persoanele fizice afectate de criză vor putea solicita amânarea plăţii ratelor la credite pe o perioadă de până la 9 luni, potrivit proiectului de moratoriu lansat luni în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor. „Prezentul act normativ are în vedere crearea unor facilităţi privind obligaţiile de plată a ratelor şi dobânzilor scadente aferente împrumuturilor…
Astăzi, 20 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, cea de Limba și literatura română. La nivelul județului Sibiu din totalul de 2.157 candidați înscriși la această probă, au fost prezenți 2.102 candidați (97,45%), iar 55 candidați (2,55%) nu s-au prezentat la examen. Pe tipuri de subiecte situația este următoarea: Limba și…
Ieri s-a terminat cea de a X-a ediție a festivalului internațional ,,Hermannstadtfest”, care a fost un real succes. Timp de 4 zile, atât spectatorii, cât și tinerii talentați au avut ocazia de a asista la evenimente deosebite. În prima zi, concurenții au fost invitați să participe la Palatul Copiilor la un masterclass, unde au putut…
Scumpirile la carburanți se resimt în preferințele auto ale românilor, care încearcă să renunțe la mașinile poluante, însă sunt obligați să le vândă mai ieftin, și care se îndreaptă în schimb spre mașini mai puțin poluante, cum ar fi cele hibrid sau pe GPL, arată datele transmise luni de Autoropa.ro, dealer de mașini rulate, care…
Călin Popescu-Tăriceanu a fost achitat definitiv, luni, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care a fost acuzat de abuz în serviciu şi complicitate la uzurpare de calităţi oficiale. Fostul preşedinte al Senatului a fost acuzat de Parchetul General în legătură cu menţinerea în funcţie a unui senator incompatibil. „Respinge, ca…
Absolvenții de liceu care au susținut luni proba scrisă la limba română la examenul de Bacalaureat 2022 au primit, la profilul real, un text la prima vedere din Nicolae Iorga – „Doamna Elena Cuza”, având de scris și un text de minimum 150 cuvinte, în care să argumenteze „dacă întâlnirea cu o personalitate (istorică, socială, culturală etc.)…
Pe data de 17 iunie 2022 a fost semnat contractul de lucrări “CL 9 – Reabilitare conductă de aducțiune apă brută Sadu la STAP Dumbrava” din cadrul “Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată în județele Sibiu și Brașov în perioada 2014 – 2020” derulat în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare…
Polițiștii și procurorii DIICOT au făcut joi 27 de percheziții domiciliare şi 10 în penitenciare în dosare care vizează introducerea în închisori a substanțelor susceptibile de a avea efecte psihoactive şi a drogurilor de mare risc. Potrivit DIICOT, au fost făcute 27 percheziții domiciliare în judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Brăila și în municipiile Bacău, Piatra…
Șeful ANAF, Lucian Heiuș, anunță controale masive la persoanele fizice care fac evaziune fiscală: „ Îi vedem aproape în fiecare săptămână, cu opulența pe care o afișează, pentru că hoțul dacă nu se laudă cu ce a furat nu e hoț. Vom începe de la cel mai mare până la cel mai mic” „Oameni buni,…
La sediul Guvernului, a avut loc, ieri, o întâlnire între membri ai executivului și reprezentanți ai Comitetului Economiei Germane pentru Europa de Est în care s-a discutat despre oportunitățile de investiții în România. “Sunt încrezător că România va găzdui în curând capacități noi de producție care vor duce la creșterea nivelului de trai dar, în…
Elon Musk a fost dat în judecată pentru 258 de miliarde de dolari de către un investitor în dogecoin, care l-a acuzat că a condus o schemă piramidală pentru a susține criptomoneda, scrie Reuters. Într-o plângere depusă la un tribunal federal din Manhattan, reclamantul Keith Johnson i-a acuzat pe Musk, compania de automobile electrice Tesla…
Românii se gândesc de două ori înainte de a cumpăra o locuință. Ratele din ce în ce mai mari, inflația și creșterea prețurilor îi fac să mai aștepte. De cealaltă parte, și unii constructori au oprit lucrările pe șantiere. Din cauza dobânzilor foarte mari, cererea de pe piața imobiliară a început să scadă. Cumpărătorii nu…
O înregistrare video în care trupa de militari ”Band of Brothers and Sisters” cântă un cântec pe versurile poetului legionar Radu Gyr a fost postată pe contul oficial de Facebook al Ministerului Apărării. Imaginile au fost filmate la festivitatea de absolvire a studenților Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” și Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, transmite G4media.…
Începând de vineri, 17 iunie, ora 10:00. Administrația Fondului pentru Mediu organizează o nouă sesiune pentru Programul naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic. Persoanele fizice au la dispoziție șapte zile în vederea înscrierii în program prin crearea contului de utilizator în aplicația informatică.…
Aflat într-un periplu prin țară, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a poposit la Sibiu, joi, 16 iunie 2022, unde s-a întâlnit cu președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, cu deputatul de Sibiu, Christine Tellmann, cu reprezentanți ai mediului de afaceri, cu practicieni în domeniul turismului și cu primari. Întrevederea a fost găzduită de Muzeul…
Romsilva a montat 177 de camere de monitorizare pentru prevenirea tăierilor ilegale. O bună parte dintre acestea au fost montate în pădurile din judeţul Sibiu. Camerele identifică și verifică automat numerele de înmatriculare ale maşinilor care merg pe drumurile forestiere. Pentru a preveni tăierile ilegale în fondul forestier de stat și transporturile ilegale de masă…
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică, valabilă în toată ţara, până sâmbătă dimineaţa. Potrivit meteorologilor, vor fi perioade cu ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. În intervalul 17 iunie, ora 11:00 – 18 iunie, ora 10:00, manifestările de instabilitate atmosferică se vor extinde…
În data de 16 iunie 2022, la sediul Primăriei Municipiului Mediaș a avut loc semnarea contractului de proiectare și execuție a Centrului Multifuncțional Educațional, proiect inițiat și derulat de către Primăria Municipiului Mediaș. Întâlnirea de astăzi dintre Primarul Municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman și reprezentanții companiei prestatoare marchează faza finală a realizării investiției, urmând ca…
Doi oameni au murit şi unul a fost rănit într-un nou atac armat comis, joi, în SUA, în faţa unei biserici din Vestavia Hills, Alabama, a anunţat poliţia oraşului. Suspectul a fost arestat. „Trei persoane de la biserica episcopală Sfântul Ştefan au fost atinse de gloanţe”, a transmis poliţia din Vestavia Hills, relatează France Presse,…
Peste 1.900 de elevi urmează cursurile la Colegiul Național Octavian Goga, la nivel primar, gimnazial și liceal, fiind astfel necesară extinderea spațiilor unității de învățământ, mai ales pentru eliminarea cursurilor în două schimburi. Primăria Sibiu a identificat o nouă soluție pentru extindere, primarul Astrid Fodor solicitând acordul de principiu al Consiliului Local în ședința din…