Author: Sorin Secli
Aplicația de mesagerie Telegram va lansa luna aceasta un plan de abonament pentru utilizatorii săi, a declarat vineri fondatorul Pavel Durov. Utilizatorii care vor opta pentru Telegram Premium vor avea o limită mai mare pentru chat-uri, media și încărcarea de fișiere, a declarat Durov într-o postare pe blog, potrivit Reuters. „Singura modalitate de a le…
Primul charter din Sibiu spre Skiathos decolează sâmbătă, anunță reprezentanții Aeroportului Internațional Sibiu, care deschid, astfel, sezonul vacanțelor spre insula care are peste 60 de plaje cu nisip fin și peisaje spectaculoase. Plecări din Sibiu spre Skiathos vor fi în fiecare zi de sâmbătă, începând cu 11 iunie, până pe 17 septembrie 2022. Potrivit unui…
Cincizeci de elevi ai Școlii Gimnaziale Radu Selejan din Sibiu au descoperit în cursul zilei de ieri, 9 iunie 2022, tainele apei potabile. Specialiștii companiei Apă Canal Sibiu SA, angajați ai Uzinei de Apă Dumbrava le-au explicat celor mici care este drumul apei de la sursă până la robinet și procesele tehnologice care duc la…
Marți, 21 iunie, începând cu ora 13:00, la sediul Primăriei Mediaș va avea loc Evenimentul de Lansare a proiectului de elaborare a Planului de Acțiuni pentru un Oraș Verde (PAOV), care va identifica cele mai semnificative aspecte de mediu și climă ale orașului și va defini acțiunile de investiții și măsurile de politici necesare pentru…
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o avertizare Cod galben de inundaţii şi viituri, valabilă până duminică la miezul nopţii 18 bazine hidrografice şi pe râurile din Dobrogea. Atenţionarea hidrologică vizează şi unele râuri mici din judeţul Sibiu, duminică, între orele 14:00 – 00:00, anunţă Agerpres. Conform prognozei de…
Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu organizează, în perioada 24-26 august 2022, cea de-a doua ediţie a Şcolii de vară ASTRA, iniţiativă de educaţie nonformală care are drept obiectiv transferul de cunoştinţe şi abilităţi cu un înalt grad de noutate pentru domeniul ştiinţelor informării şi documentării. Ediţia din acest an va fi orientată spre aplicaţii practice care…
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță, cineri, că a fost avizată în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor achiziția a încă 20 trenuri electrice de lung parcurs. „A fost avizată astăzi (vineri – n.r.) în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor achiziția a încă 20 trenuri electrice de lung parcurs! Licitația va fi derulată de Autoritatea pentru Reformă…
Viorel Părpăneaţă, inspector de stat şef în cadrul Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR), este urmărit penal de DNA, sub control judiciar, într-un dosar în care este acuzat că le-a cerut subalternilor săi câte 1.000 euro lunar pentru a-i menţine în funcţie. Potrivit unui comunicat al DNA,…
Premierul Nicolae Ciucă a cerut tragerea la răspundere a tuturor celor vinovaţi pentru surparea podului de pe râul Siret şi a dispus Ministerului Apărării Naţionale să acţioneze în regim de urgenţă pentru a restabili transportul în zona afectată. „Premierul Nicolae Ciucă a dispus ca Ministerul Apărării Naţionale, începând de astăzi, să demareze deja lucrările pentru…
Președinta Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean a punctat cele mai importante proiecte care urmăresc protecția mediului și digitalizarea: fără plastic de unică folosință; Noul Spital Județean; Varianta Ocolitoare Sud Sibiu; extinderea și modernizarea sistemului de management integrat al deșeurilor; platforma GIS; Portal Medical Asociația SMARTiCITY și Energynomics, în parteneriat cu Consiliul Județean Sibiu au organizat…
Muzeul ASTRA organizează sâmbătă, 11 iunie, ora 10, cea de-a II-a ediție a evenimentului „Joc și bucate oltenești”. Este vorba despre un eveniment care include scenarii interactive de dans, interpretare instrumentală și demonstrații culinare, animând gospodăriile cu specific oltenesc – Stolojani, Târgu Cărbunești, Horezu și Bălănești – din cadrul Muzeului în aer liber din Dumbrava…
Joi după-amiază s-a prăbușit podul de pe drumul județean de la Luțca, din comuna Sagna (județul Neamț), anunță TV Neamț. La momentul prăbușirii, pe pod se aflau un camion și o autoutilitară. Conform ISU Neamț, șoferul camionului este rănit, iar intervenția autorităților la fața locului este în desfășurare. Podul a fost recent dat în folosință în…
Vom avea cel mai aglomerat weekend de Rusalii din ultimii doi ani, fiind înregistrate cu 144% mai multe înnoptări decât anul trecut. Vacanțele rezervate pentru Rusalii în România sunt cu 40% mai scumpe ca anul trecut. Se anunță o vară extrem de aglomerată pentru hotelierii și operatorii din industria turismului intern, mai ales că este…
Absolvenții claselor a XII-a au început probele orale la Bacalaureat 2022. În perioada 21-23 iunie, candidații suțin probele scrise și după rezolvarea contestațiilor, pe 1 iulie 2022, absolvenții vor afla dau au luat sau nu “examenul maturității”. Examenul de bacalaureat este modalitatea de evaluare a competenţelor, a nivelului de cultură generală şi de specializare a…
O româncă de 30 de ani a murit în Italia, după ce a căzut într-o prăpastie de peste 100 de metri, în timpul unei drumeții pe munte. Trupul Ecaterinei Dănilă a fost găsit pe data de 7 iunie, la o zi după ce a fost dată dispărută de mama ei, potrivit La Repubblica, citat de Digi24.…
Președintele Franței, Emmanuel Macron, va veni săptămâna viitoare în România, susțin surse oficiale, într-o vizită în care se va întâlni cu soldații francezi care se află în țara noastră, precum și cu președintele României Klaus Iohannis. Președintele Macron ar urma să vină în România miercuri, urmând să viziteze baza de la Cincu, unde se află…
Reabilitarea Pavilionului II și a Pavilionului Administrativ de la Spitalul de Pneumoftiziologie se apropie de final – anunță administratorul public al județului Sibiu, Adrian Bibu. În acest moment gradul de execuție a lucrărilor este de 80 % , constructorul (Electrovalcea SRL) încheind lucrările de zugrăvire și finisare, de înlocuire a tâmplăriei interioare și exterioare precum…
63 de domenii schiabile, printre care și Arena Platoș Păltiniș, sunt reunite sub umbrela Asociației Transportatorilor pe Cablu din România (ATCR), organizatorul primului târg destinat resorturilor montane din Europa de Est, Carpathian Mountain Fair. Este momentul unui pas înainte pentru activitățile montane în România. Prin urmare, între 9 si 11 iunie, furnizori de servicii și produse…
Persoanele care au suferit condamnări penale definitive nu se pot înscrie la alegerile prezidențiale, potrivit unei propuneri legislative aprobată marți de Camera Deputaților. „Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea”,…
Copiii își încep vacanța de vară cu două dintre cele mai apreciate spectacole din ultimul sezon teatral de la Sibiu. Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă spectacolele „Harap Alb” și „Vaca Rosalinda”. Distins cu premiile pentru regie și reteatralizarea unui text clasic în cadrul Festivalului Internațional „ImPuls” de la București, dar și premiul…
Săliște, Jina şi Poiana Sibiului sub cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice şi grindină
Mai multe localităţi din Sibiu sunt sub avertizare Cod Galben de averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat grindină de mici dimensiuni. Conform Administrației Naționale de Meteorologie avertizarea de tip nowcasting este valabilă în intervalul 08-06-2022 ora 15:00 până la : 08-06-2022 ora 16:00- In zona : Județul Alba: : zona de…
Etajul I al Secției Clinice Anestezie Terapie – Intensivă al SCJU Sibiu a reintrat în circuitul medical, după finalizarea lucrărilor de modernizare a acestuia. Valoarea totală a lucrărilor efectuate s-a ridicat la aproape 867.000 lei. Din suma menționată, circa 513.000 lei au provenit dintr-o sponsorizare din partea ROMGAZ, obținută prin intermediul Asociației “Împreună pentru Sănătate”,…
Muzeul ASTRA organizează în perioada 10 iunie – 2 octombrie 2022 expoziția #expo Albina. De la planșă la cămașă. Vor fi expuse aici 124 de cămăși cusute cu mătase pe pânze de in, bumbac sau cânepă. Vor fi prezentate cămăși din colecția Muzeului ASTRA și din „Colecția Elisa Brătianu” a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca.…
Europarlamentarul USR Nicu Ștefănuță (Renew Europe) este negociatorul șef al Parlamentului European privind bugetul Uniunii Europene al anului 2023. În această calitate, eurodeputatul sibian a participat marți, 7 iunie, la o întâlnire a Comisiei pentru Bugete, la care a fost prezentată propunerea Comisiei pentru bugetul anului 2023, de către Comisarul European pentru Budget și Rerurse…
Documentele financiar-contabil nu vor mai arhivate pentru 50 de ani, așa cum este în prezent, ci doar cinci. Un proiect în acest sens a fost adoptat, miercuri, de plenul Camerei Deputaților. Proiectul propunea modificarea termenului de păstrare a documentelor. Actul normativ modifică astfel Legea contabilităţii, transmite Digi24. „Începând cu data de 1 ianuarie 2023, statele…