aer poluat
Polițiștii sibieni au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de „poluare prin evacuare, în atmosferă sau pe sol, a unor deșeuri sau substanțe periculoase” asta după ce, în ultimele zile, mai mulți sibieni au reclamat că, atât în locuințe, cât și pe autoturismele din zona cartierului Terezian, s-a depus funingine, aerul fiind poluat. Nu este pentru…
Fumul gros și negru produs în urma incendiului de la fosta fabrică Independența s-a putut vedea chiar și din depărtare, iar calitatea aerului nu a fost tocmai bună. În cartierul Terezian, senzorii instalați de platforma independentă „Aer Liber” au înregistrat valori peste limitele admise. Aerul pe care l-au respirat sibienii în timpul incendiului de la…
De multe ori ne refugiem în locuințe, spunând că aici aerul este mai curat, pentru că nu este praf sau noxe. Specialiștii spun că nu e chiar așa, iar aerul pe care îl respirăm în case poate fi mai toxic decât cel de afară din cauza unor lucruri banale pe care le facem. Gătitul, curățenia…
Cercetarea, realizată de facultatea de inginerie a Universității Washington din Saint Louis (SUA), arată că oamenii se pot infecta mai ușor dacă trăiesc în zone în care aerul are o concentrație mare de particule poluante PM 2,5 (cu diametrul de 2,5 micrometri sau mai mic). Este cunoscut faptul că dimensiunea particulelor este direct legată de…