ajutoare
Se acordă ajutoare de urgenţă, ca sprijin financiar temporar pentru familiile şi persoanele cu sau fără cetăţenie română, evacuate din Fâşia Gaza şi aflate pe teritoriul României. Ajutorul se acordă pe o perioadă de maximum 4 luni, începând cu luna decembrie 2023, dar nu mai târziu de 31 martie 2024, de la data depunerii solicitării…
Un TIR plin cu ajutoare de la Crucea Roșie Sibiu a plecat spre Ucraina. Crucea Roşie Română trimite cel de-al treiele convoi umanitar către Crucea Roşie din Ucraina. La acest convoi se alătură şi tirul încărcat de voluntarii noştri la Sibiu cu articolele de primă necesitate, alimentele neperisabile, produsele de igienă şi medicamentele donate de…
Doua mașini au ajuns în noaptea de sâmbătă spre duminică în vama Siret și au oferit alimente și produse nealimentare strânse la noi în Sibiu pentru refugiații din Ucraina. Apelul public făcut către sibieni, a mobilizat locuitorii din orașul nostru. La centrul deschis pe strada Tractorului la numărul zece, s-au strâns sute de kilograme de…
După ce pista aeroportului din Kabul a fost reparată în cooperare cu autorităţile din Afganistan, se așteaptă începerea zborurilor civile, a declarat ambasadorul, conform Al-Jazeera. Televiziunea de ştiri din Qatar a mai relatat că au fost operate două zboruri interne din Kabul spre oraşele Mazar-i-Sharif şi Kandahar. Vineri, Qatarul, aflat în prima linie…
Crucea Roșie Filiala Sibiu este implicată și în procesul de întrajutorare a cetățenilor egipteni și tunisieni refugiați la Sibiu, după ce au fost abandonați de angajator. Dacă pe parcursul săptămânilor trecute i-am ajutat cu alimente de primă necesitate, materiale de protecție (măști, mănuși) și cu medicamente, de această dată am pregătit pachete cu obiecte de…
În urma distribuirii ajutoarelor alimentare acordate de Uniunea Europeană către beneficiarii de pe listele inițiale și după distribuirea de cantități suplimentare către beneficiarii de venit minim garantat, de alocație pentru susținerea familiei, șomeri și persoane fără venituri, în depozitele Serviciul Public de Asistență Socială au rămas 888 de cutii cu ajutoare alimentare. Pentru a distribui…
În data de 18 august, Serviciul Public de Asistență Socială Sibiu a încheiat acțiunea de distribuire a alimentelor către persoanele înscrise în listele inițiale în cadrul Programului Operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate. Un număr de 8.119 beneficiari au ridicat aceste alimente până la data menționată. Din cauza neprezentării unora din beneficiarii înscriși pe listele inițiale, în…
Municipalitatea sibiană a anunțat vineri că din păcate nu poate să onoreze solicitările sibienilor în privința acordării de ajutoare în alimente de la Uniunea Europeană. Asta pentru că acestea nu au ajuns la Sibiu. În urma numeroaselor apeluri înregistrate la Primăria Sibiu din partea sibienilor cu privire la ajutoarele în alimente din partea Uniunii Europene,…
Beneficiarii înscriși pe listele de distribuire a alimentelor din partea Uniunii Europene care nu și-au ridicat cantitățile care le revin, mai pot face acest lucru până în data de 15 martie. După această dată municipalitatea va returna aceste alimente Consiliului Județean pentru a fi redistribuite. Până în prezent, din totalul de 10.500 de beneficiari înscriși…
Consiliul Judetean Sibiu a livrat Serviciului de Asistenta Sociala noi cantitati de orez. De miercuri, 30 ianuarie, se va relua distribuirea orezului către beneficiari. Astfel, persoanele care nu au ridicat cele 7 kg de orez sunt rugate să vină la depozitul din Șoseaua Alba Iulia, nr. 100 (în curtea laterală Ambient), de luni până vineri,…
Crucea Rosie Filiala Sibiu a distribuit peste 200 de saci cu ajutoare familiilor dintr-o zona defavorizata din orasul Avrig, ca sprijin de Paști. La Centrul de Plasament pentru Copilul cu Dizabilitati Turnu Rosu, voluntarii Crucii Rosii Sibiu alaturi de reprezentantii fundatiei norvegiene Romaniahjelpen Vestlandet au impartit peste 50 de pachete personalizate pentru copii institzionalizati, pachete pregatiate…
Pe parcursul sezonului rece noiembrie 2011 –martie 2012, în medie 3500 de beneficiari au primit în fiecare lună ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale, energie termică sau lemne. Cel mai mare număr de beneficiari s-a înregistrat în cazul ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale: în medie 3.224 de persoane au primit lunar acest…
Privind din afară, Sibiul este lăudat și invidiat de mii de turiști romani și străini. De fiecare dată când le povestesc celor pe care îi întâlnesc că vin din Sibiu reacțiile sunt pozitive și extrem elogioase. Privind în detaliu, sibianul care-și duce traiul zi de zi în acest oraș, diferit de un turist de weekend…
Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) din cadrul Primăriei oraşului Copşa Mică lansează acţiunea: COLECTARE DE ALIMENTE NEPERISABILE (conserve, ulei, zahăr, făină, paste făinoase, etc), pentru persoanele sinistrate din cauza zăpezii şi viscolului. Acţiunea se va desfăşura până VINERI, 17.02.2012, ora 1600 la Primăria oraşului Copşa Mică. Persoană de contact pentru preluare alimente şi…
Convoaie de camioane chinezeşti încărcate cu orez au fost văzute intrând în Coreea de Nord după ce Beijingul a acceptat, potrivit presei japoneze, să furnizeze ajutor alimentar Phenianului, a anunţat marţi un activist sud-coreean, citat de Mediafax. Din 9 ianuarie, mii de camioane au transportat orez în Coreea de Nord, care suferă de o penurie…
Serviciul de Asistenţă Socială va distribui începând din 1 februarie 2012 cantităţi suplimentare de alimente beneficiarilor care au figurat pe listele iniţiale sau pe cele suplimentare. Din totalul de 9.894 de beneficiari de pe listele iniţiale şi cele 407 persoane înscrise pe listele suplimentare au ridicat alimentele doar 7.547 de persoane. Prin urmare, în stoc…
Serviciul Public de Asistenţă Socială suspendă în perioada sărbătorilor de iarnă distribuirea ajutoarelor în alimente din partea Uniunii Europene. În perioada 26 decembrie 2011 – 3 ianuarie 2012 centrul de distribuire a ajutoarelor de pe strada Electricienilor va fi închis. Din data de 3 ianuarie, distribuirea alimentelor va fi reluată după programul făcut public: de…
Municipalitatea va relua din 6 decembrie distribuirea ajutoarelor în alimente din partea Uniunii Europene. Distribuirea acestora se va face după o procedură pe care Serviciul Asistență Socială o va face publică în următoarea perioadă. Anul acesta vor beneficia de acest tip de sprijin un număr de 9.894 de persoane din municipiul Sibiu. Cantitățile de alimente…
Municipalitatea va începe în 14 noiembrie distribuirea ajutoarelor în alimente din partea Uniunii Europene. Distribuirea acestora se va face după o procedură pe care Serviciul Asistență Socială o va face publică în următoarea perioadă. Anul acesta vor beneficia de acest tip de sprijin un număr de 9.894 de persoane din municipiul Sibiu. Cantitățile de alimente…
Primăria Sibiu a finalizat distribuirea cantităţilor de alimente provenind din stocurile de intervenţie comunitare. Campania s-a desfăşurat în perioada 11 octombrie 2010 – 21 februarie 2011, iar Serviciul Public de Asistenţă Socială a organizat distribuirea acestor alimente către beneficiari. Primăria Sibiu a primit de la Consiliul Judeţean o cantitate totală de 386.773 de kg de…
Municipalitatea a primit cantităţile necesare pentru ultimele două tipuri de alimente – mălai şi lapte praf – şi începând cu data de 29 noiembrie va începe distribuţia acestora. Astfel, din 29 noiembrie se vor distribui în paralel toate cele şase tipuri de alimente: mălai (7 kg), lapte praf (1kg), făină (14 kg), biscuiţi (1,4 kg),…
Mâine se va pleca cu un nou transport de ajutoare spre zonele afectate de inundaţii. Viceprimarul municipiului Mediaş a declarat că este vorba de un transport cu haine ce pleacă spre localitatea Săuceşti din judeţul Bacău, iar peste alte două săptămâni, tot într-o zi de marţi, se va mai trimite un transport cu alimente neperisabile. “Vreau…
Instituţia Prefectului – Judeţul Sibiu, împreună cu Inspectoratul de Situaţii de Urgenţă ”Cpt. Dumitru Croitoru Sibiu”, a organizat primirea şi transportul de ajutoare pentru comunităţile afectate de inundaţii din judeţul Botoşani. Livrarea ajutoarelor s-a realizat într-un număr de 5 transporturi, cu ajutorul următoarelor societăţi comerciale din Sibiu: Transcar, Holding Atlassib, Ambient, Compa şi Athos. Instituţia…
Campania de strângere de ajutoare pentru sinistraţii, începută în data de 2 iulie, de Instituţia Prefectului şi ISU Sibiu, s-a încheiat luni, în urma sistării cererii de alimente neperisabile, din partea unor judeţe din Moldova. La ISU se mai află astfel de materiale ce ar putea încărca două TIR-uri. „Din aceste motive, instituţia noastră va…