alese
Moaștele au fost aduse, spre închinarea şi binecuvântarea credincioşilor, pentru prima dată în România, sfintele moaşte ale Sf. Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, ale Sf. Apostol şi Evanghelist Matei, ale Sf. Arhidiacon şi Întâiul Mucenic, Ştefan, şi ale Sfintei Mare Muceniţe Varvara de la Schitul românesc Podromu din Muntele Athos (Grecia). Iniţiativa acestei alese lucrări…
Pentru clienţii care doresc să se răsfeţe cu ceva dulce, trei noi delicii îşi fac apariţia în meniul KFC: Brownie – prăjitura cu blat aromat de ciocolată, îmbogăţit cu nucă – , Cheesamisu – biscuiţi crocanţi acoperiţi cu cremă de brânză şi sos de afine – şi Tartă cu cremă de ciocolată. “Extinderea gamei de…
Între 6 şi 19 septembrie, la Mediaş, Sibiu, Cluj Napoca şi Braşov vor fi aduse, spre închinarea şi binecuvântarea credincioşilor, pentru prima dată în România, sfintele moaşte ale Sf. Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, ale Sf. Apostol şi Evanghelist Matei, ale Sf. Arhidiacon şi Întâiul Mucenic, Ştefan, şi ale Sfintei Mare Muceniţe Varvara de la…
Mircea Ivănescu, unul dintre cei mai importanţi poeţi români, un pionier al postmodernismului în Europa Centrală şi de Est, a murit joi, la Sibiu, în urma unei lungi suferinţe, informează editura Cartea Românească. Mircea Ivănescu, născut pe 26 martie 1931, a contribuit esenţial la recuperarea narativităţii în poezia autohtonă din a doua jumătate a anilor…
Trei filme documentare educative vor fi proiectate la Sălişte, miercuri 15 decembrie, în cadrul proiectului „Caravana Astra Film”. Începând cu ora 13.00, la casa de cultură din Sălişte, zeci de elevi din oraş vor viziona cele mai de succes producţii ale seriei de documentare „Dimineţile lumii”, care a rulat recent şi în cadrul festivalului „Astra…
Euroart în colaborare cu Firma 9 Cluj-Napoca organizează cu începere de la ora 19.00, recitalul de pian al Silviei Sbârciu, asistent universitar doctor la catedra de pian din cadrul Academiei de Muzică „Gh. Dima” Cluj-Napoca. Recitalul va avea loc în Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu, tânăra pianistă oferind publicului lucrări din creaţia compozitorilor…
De astazi si pana in 7 noiembrie, intra pe www.1001culori.ro si alege a 1001-a culoare a Brasovului si Sibiului. In urma concursurilor „Coloreaza-ti comunitatea” si „Miss culoare” derulate in lunile august-octombrie, au fost alese 27 de poze, din randul celor care au fost votate, sharuite sau comentate de vizitatorii site-ului „1001 culori si povestile lor”.…