autorizatie mediu sibiu pitesti
După ce mai tot anul au venit doar vești care par să întârzie la nesfârșit proiectul autostrăzii de peste munți între Sibiu și Pitești, marți, cei de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului au anunțat că va emite documentul cel mai așteptat pentru deblocarea situației. Veste bună despre cea mai aşteptată autostradă din România. Agenţia…
Autorizația de mediu pentru autostrada Sibiu- Pitești ar putea fi obținută în luna decembrie, a anunțat Rovana Plumb, ministrul fondurilor europene. În schimb, transmiterea întregii documentații către autoritățile europene este estimată abia pentru trimestrul patru 2019. „Din 5,8 miliarde euro alocare pe infrastructura de transport, indiferent că vorbim de rutier, naval, aerian, feroviar, 4 miliarde…