autostrada sibiu orastie
Premierul a spus în ședința de Guvern de vineri că știe cine este, în opinia sa, principalul vinovat pentru dezastrul actual de pe autostrada Sibiu – Orăștie. Ponta a mai spus și că găsit o soluție pentru ca astfel de situații să nu mai apară. Premierul Victor Ponta a anuntat, vineri, care este vinovatul, in…
Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania a anunțat miercuri că oficial s-a stabilit un termen limită până la care lucrările la autostrada demolată dinte Sibiu și Orăștie. Astfel constructorul italian trebuie să redeschidă lotul 4 în luna decembrie cel târziu. CNADNR a anunțat că lucrările de refacere a lotului trei al Autostrăzii Sibiu-Orăştie,…
Ministerul Transporturilor a cerut companiei italiene Salini Impregilo urgentarea şi definitivarea aspectelor tehnice pentru remedierea deficienţelor şi pentru finalizarea lucrărilor la lotul trei al autostrăzii Sibiu-Orăştie, în cadrul căruia o porţiune de 200 metri trebuie demolată şi refăcută. O delegaţie a MT, condusă de ministrul Iulian Matache, s-a întâlnit luni cu reprezentanţi ai conducerii CNADNR,…
Firma italiană Salini Impregilo, a anunțat printr-un act oficial pe cei de la Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi că lotul 3 al autostrăzii Sibiu – Orăștie, nu poate fi deschis în 15 noiembrie 2014. Autoritățile au ignorat această notificare și au ținut morțiș să deschidă autostrada în ciuda tuturor avertismentelor. Mai jos aveti câteva…
Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi din România a dat publicității un comunicat de presă prin care confirmă că o parte din autostrada Sibiu – Orăștie, va fi demolată și refăcută din temelii. Comunicatul vine însă după ce deja presa a dezvăluit acest lucru. CNADR-ul se ”laudă” că încă de la apariția fisurii, compania a…
Remedierea problemelor întâmpinate în zona kilometrului 60 pe autostrada Sibiu-Orăştie necesită demolarea completă a căilor de circulaţie, afirmă inginerii Companiei de Autostrăzi într-un document oficial obţinut de România Liberă. Deşi a pretins tot timpul că autostrada Sibiu-Orăştie are doar nişte „fisuri superficiale“ în zona kilometrului 60 de pe lotul 3, problemele proiectului sunt grave. Lotul…
Autostrada Sibiu-Orăştie a fost inaugurată, deşi nu era terminată. Un document ajuns la ochii presei centrale arată că așa au stat lucrurile la momentul în care lotul 3 al autostrăzii ce leagă Sibiul de Deva scoate în evidență extrem de clar acest lucru. O demonstrează chiar procesul de predare-preluare obţinut de Digi24, dintre constructorul si…
Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a vorbit într-un interviu acordat hotnews.ro despre autostrada Sibiu-Piteşti şi despre ce se întâmplă pe tronsonul Sibiu-Orăştie. În viziunea lui lucrurile se mişcă bine. Reporter: Autostrada Pitesti – Sibiu este fara doar si poate cea mai asteptata si importanta autostrada din Master Plan. Unde sunteti acum cu Studiul de Fezabilitate si…
Vă vine să credeți sau nu, problemele de la lotul 3 al autostrăzii dintre Sibiu și Orăștie, par să fi apărut dintr-un motiv simplu și halucinant. Constructorii acestui tronson au ”uitat” să pună un strat de 3 metri de piatră, la fundația autostrăzii. Tronsonul arată acum denivelat și deplorabil. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri…
Un raport tehnic preliminar ce a fost prezentat în plenul Senatului de către Ministrul Transporturilor, a arătat cauzele degradării lotului 3 al autostrăzii Sibiu – Orăștie, pe tronsonul Săliște – Cunța. Se pare că acestea au fost cauzate de natura argiloasă a terenului. Conform unui raport tehnic preliminar, în anumite zone, degradările de pe tronsonul…
Termenul de 45 de zile vehiculat de CNADNR în privința închiderii totale a lotului 3 al autostrăzii Sibiu – Orăștie, pare să fie unul doar de amăgit șoferii. Specialiști în domeniu spun că în realitate lucrările vor dura mult mai mult, iar până la urmă e posibil să fie amenajat un alt tronson de autostradă,…
Referitor la lucrarile de reparatii de pe Autostrada Orastie – Sibiu, lot 3, CNADNR a anunțat luni intreprinde toate demersurile necesare in vederea asigurarii finalizarii executiei lucrarilor, precum si reparatia tuturor defectelor constatate, in termenii contractului de lucrari. Lucrarile de remediere vor fi realizate de catre Antreprenor pe propriul risc si cheltuiala acestuia. Aceste defecte…
Șoferii care se aventurează începând din 7 septembrie pe autostrada A1, Sibiu – Deva, trebuie să aibă grijă la noile restricții ce intră în vigoare pe tronsonul dintre Cunța și Săliște. Acesta va fi în totalitate închis timp de aproape două luni pentru rezolvarea problemelor apărute aici. Începând de luni, 7 septembrie 2015 , ora…
Expertiza tehnică elaborată de CNADNR a fost comunicată la finele săptămânii trecute către antreprenorul lucrările. CNADNR somează astfel constructorul să remedieze toate problemele, care în opinia experților nu au apărut din cauza alunecărilor de teren, ci datorită unei unei tasări structurale pricinuită de execuţia necorespunzatoare a lucrărilor la corpul autostrăzii. Iată comunicatul celor de la…
SISTEMUL SE APĂRĂ: Declarațiile incendiare pe tema autostrăzii Sibiu – Orăștie i-au adus suspendarea
După ce a afirmat la o emisiune că autostrada Sibiu-Orăştie trebuie închisă şi reconstruită pentru că nu permite circulaţia în condiţii de siguranţă, un angajat al CNADNR s-a trezit cu contractul de muncă suspendat și este cercetat disciplinar. Este vorba de Alin Goga, director adjunct de investiţii din cadrul Direcţiei Drumuri şi Poduri Craiova, care, în…
Fisurile de la lotul 3 al autostrăzii Sibiu – Orăștie, alunecările de teren și problemele de la cel mai mare viaduct de autostradă din România sunt investigate de antreprenorul lucrării. Cei de la Salini-Impregilo SpA, vor prezenta concluziile într-o întâlnire cu cei de la CNADNR. Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi din România a anunțat…
Alin Goga, directorul de investiţii de la CNADNR, a declarant miercuri seara, că tronsonul de autostrada Sibiu-Orăştie este un real pericol pentru şofer şi ar trebui închis. Asta, în contextul în care circulația se desfășoară în condiții nesigure, iar singura soluție rămâne reconstruirea sa. Alin Goga a subliniat că a existat, încă de la bun…
Vicepreședintele PNL a susținut marți o conferință de presă la Sibiu. Nazare a opinat că pericolele de pe autostrada Sibiu – Orăștie sunt atât de mari încât este necesată oprirea traficului pentru a nu apărea tragedii umane. Vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL), fostul ministrul al Transporturilor, Alexandru Nazare, atrage atenția că autostrada Sibiu – Orăștie…
Compania Națională de Drumuri și Auostrăzi din România a identificat numai puțin de treisprezece probleme pe care constructorul lotului al autostrăzii Sibiu – Orăștie, trebuie să le remedieze. Autostrada este în garanție timp de 4 ani, astfel că lucrarile de remediere vor fi executate pe riscul si cheltuiala Antreprenorului. In continuare detaliem defectele majore constatate…
Directorul General al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR SA), Narcis Ștefan Neaga, a efectuat miercuri o vizită de lucru pe șantierul Autostrăzii Orăștie – Sibiu, lotul 3, zona Aciliu. Cunoscute fiind defectele (fisurile) pe acest tronosn, CNADNR solicitase constructorului (Salini Impregilo) începerea remedierii acestor defecte, cel mai târziu pe data…
Nici nu s-a deschis bine autostrada dintre Săliște și Cunța și la nici jumătate de an de la inaugurare, fisurile apărute în timp devin acum adevărate cratere, iar pământul de sub autostradă în zona Aciliu, o ia pur și simplu la vale. Asta în timp ce autoritățile nu fac mai nimic să remedieze situația. Constructorul…
Centrul Infotrafic a emis o atentionare care vizeaza soferii ce vor circula joi pe autostrada Sibiu – Orăștie, pe sensul către Deva. Este vorba de restricții de trafic pentru o zonă din apropiere de Sebeș. Șoferii care circulă joi, 7 mai, pe Autostrada A1 sunt nevoiți să circule cu viteză redusă în apropiere de…
Filiala din România a uneia din cele mai mari firme de construcții de autostrăzi din Europa este acuzată de procurori de spălare de bani și evaziune fiscală. Acuzațiile aduse firmei care a construit și o parte din autostrada Sibiu – Orăștie sunt grave. Procurorii investighează o posibilă fraudă de proporţii, în care s-ar fi spălat…
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a anunțat că vrea să cheltuie 1,1 milioane de lei pentru un studiu prin care să determine unde și dacă se vor face 14 benzinării pe sectorul de autostradă Nădlac – Sibiu – Pitești. Patru dintre ele ar urma să fie făcute la Cristian și Miercurea Sibiului. Până…
Cel mai mare viaduct de autostradă de la noi din țară a început să crape. Nu este deloc o glumă ci o realitate. Unul din pilonii de susținere ai viaductului de la Aciliu (judetul Sibiu) este fisurat. CNADNR-ul spune însă că nu ar exista motive de îngrijorare pentru șoferi. După ce s-a fisurat asfaltul lotului…