bani guvern
Guvernul a decis, miercuri, alocarea a 7,56 de miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară, pentru continuarea derulării unor programe de investiţii. Astfel, 2,56 de miliarde de lei vor reveni autorităţilor publice pentru achitarea facturilor restante către constructori, în cadrul unor proiecte din Programul Naţional de Dezvoltare Locală, Programul „Anghel Saligny”, Planul Naţional de…
Zeci de mii de copii din România sunt în grija rudelor până la gradul IV, în timp ce părinții sunt plecați la muncă în străinătate. Pachetul legislativ pentru creșterea natalității și susținerea familiei este într-un stadiu avansat și urmează să ajungă pe masa Guvernului zilele următoare. Bunicii care au grijă de nepoţi vor primii 480…
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță că, începând de luni, 20 februarie, se pot face plăți pentru facturile la utilități prin intermediul cardurilor de energie acordate de Guvern persoanelor vulnerabile. Cardurile, oferite din fonduri europene nerambursabile ce erau în risc de pierdere în perioada de programare 2014-2020, sunt emise și distribuite de Compania Națională Poșta…
Nouă contracte de finanţare prin PNRR pentru construcţia de creşe, în valoare totală de 155,56 milioane lei au fost semnate joi dimineaţă, la Palatul Victoria. Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat alături de primarii localităţilor contracte de finanţare pentru construcţia de creşe în: Alba Iulia – în valoare de 21,66 milioane…
Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, un memorandum în baza căruia şase aeroporturi din ţară vor beneficia de o schemă de ajutor de stat de 21.374.000 lei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. Între aeroporturile care vor primi ajutoare se află şi cel de la Sibiu. Memorandumul vizează acordarea unor ajutoare…
Primari PSD din județul Sibiu, mai mulţi consilieri locali din aceste localităţi și lideri ai organizației au intrat vineri în Prefectura Sibiu. Cei 16 primari au cerut socoteală pentru felul în care Guvernul a împărțit banii din Fondul de rezervă bugetară. ”Primăria Municipiul Sibiu figurează cu zero lei, vorbim de orașul cu cea mai ridicată…
Primarii marilor orașe, care fac parte din în Asociația Municipiilor din România, cer Guvernului banii cheltuiți în timpul pandemiei. Aceștia au avut o întâlnire cu premierul Cîțu, în cadrul căreia s-a convenit că banii vor ajunge la primării pe parcursul acestui an, scrie MEDIAFAX. Reprezentanții Asociației Municipiilor din România au avut marți o întâlnire cu…
Spitalul Clinic Județean, Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul de Pediatrie, Spitalul de Psihiatrie și Direcția de Asistență Socială Sibiu vor primi prin Ministerul Fondurilor Europene 14,2 milioane de lei, pentru dotarea spitalelor cu aparatură medicală, echipamente și decontaminarea necesară pentru tratamentul pacienților cu infecție COVID-19, a anunțat vicepremierul Raluca Turcan. ”Acești bani vor fi un sprijin…
Angajații care au lucrat în regim de telemuncă vor primi 2.500 de lei pentru achiziţionarea de echipamente. Banii se vor aloca o singură dată, iar de acest program vor beneficia aproximativ 700.000 de persoane. Condiția pentru această măsură este ca persoana respectivă să fi lucrat minimum 15 zile lucrătoare în regim de telemuncă, pe perioada…
Cinci drumuri județene afectate de precipitațiile abundente înregistrate în cursul lunii iunie, precum și mai multe drumuri comunale din Sadu, Râu Sadului, Arpașu de Jos și Porumbacu de Jos vor fi refăcute cu ajutorul sprijinului financiar din partea Guvernului României, care a alocat 4,927 milioane lei pentru județul Sibiu, prin HG 531/13 iulie 2020. Consiliul…
Așteptările sibienilor primesc răspuns ferm din partea guvernării liberale. Doar la momentul angajării răspunderii pe bugetul anului 2020, Guvernul alocă sume semnificative de bani pentru investiții în județul Sibiu și deblochează proiectele mari pe fonduri europene Guvernul PNL acordă sprijin pentru investiții așteptate de comunitățile din județul Sibiu. Reabilitarea Palatului de Justiție, a bazinului Olimpia,…
Primarii sibieni ai PDL-ului primesc 8 milioane de la Guvern. FDGR-ul ia 2 milioane. PNL nu ia nimic
Din cele 648 de milioane de lei alocate la nivel național din fondul de rezerva bugetara aflat la dispozitia Guvernului, prevazut in bugetul de stat pe anul 2012, pentru unele unitati administrtiv-teritoriale, primarii PDL Sibiu au primit 8 milioane lei, iar cei PNL niciun leu. In MO nr 235 din 06 aprilie 2012 a fost…