banica
Arbitrii care au fost acuzaţi că au dezavantajat Sibiul în semifinala cu Asesoft din campionatul trecut, revin sâmbătă în Sala Transilvania. Mircea Vulc spune că CSU-ului nu îi este frică de prestaţia acestora, iar Federaţia crede că cei doi vor face faţă meciului cu Otopeniul.
Federaţia Română de Baschet a stabilit că meciul de duminică împotriva Otopeniului să îi aibă la centru pe Ciulin, Vinaşi şi Bukureşti. La Otopeni Sibiul se reîntâlneşte cu coşmarul Bănică şi „fratele” Olaru.
Doi dintre arbitrii meciului patru dintre CSU şi Asesoft au scris în raportul suplimentar că au fost loviţi de suporteri, angajaţi ai firmei de pază. Preşedinta FRB speră ca Sibiul să se prezinte totuşi la Ploieşti.