baza
Cei de la ULBS Sibiu au ţinut să precizeze miercuri că trebuie avut în vedere faptul că această clasificare s-a făcut pe baza unui singur criteriu care include produsele şi calitatea cercetării ştiinţifice. ULBS Sibiu a dat publicităţii un comunicat de presă, ca reacţie după clasificarea făcută de către Ministerul Educaţiei, în privinţa universităţilor din…
Clujul este judetul in care s-au construit cele mai multe locuinte in ultimii ani, potrivit unei analize realizate de Econtext, pe baza datelor furnizate de directiile judetene de statistica. Sibiul ocupă un onorabil loc 11 la nivel naţional. Surprinzator, Bucuresti este de abia pe cincea pozitie in acest clasament. Pe locul doi se situeaza Ilfovul,…
Luptărorii S.P.I.R. Sibiu au obinut locul V în clasamentul final în cadrul concursului naţional desfăşurat între structurile speciale de intervenţie din Poliţia Română. În perioada 29 august – 1 septembrie a.c., s-a desfăşurat la Bucureşti, concursul structurilor speciale de intervenţie din cadrul Poliţiei Române. La concurs au participat 42 de echipe de luptători şi…
Clubul sportiv Alma, in parteneriat cu Ambient organizeaza in perioada 2-4 septembrie 2011Cupa de fotbal pentru Copii Ambient, competitie destinata tinerilor jucatori de fotbal nascuti in anii 2001 si 2002. “Este o bucurie pentru Ambient ca poate sa sustina si sa incurajeze un grup de copii care impartasesc acelasi hobby, sa-si urmeze pasiunile si sa…
Partida dintre naţionale under 21 ale României şi Letoniei se va disputa marţi, 6 septembrie pe Stadionul Gaz Metan din municipiul Mediaş. Preţul unui bilet pentru această partidă este de 1 leu în toate sectoarele stadionului. “Biletele se pun în vânzare în zilele de luni şi marţi la casieriile Stadionului Gaz Metan între orele 13-18.…
Municipalitatea a semnat în 10 august şi respectiv 16 august contractele de execuţie a lucrărilor pe încă două pachete de străzi. Lucrările vor fi finanzate din împrumutul contractat de la BERD în anul 2010. Pachetul Calea Dumbrăvii – Bulevardul Victoriei include străzile Privighetorii şi M. Hochmeister. Lucrările vor fi realizate de SC Comtram SA în…
Clubul Sportiv Municipal Sibiu a prezentat la Prefectură o listă cu problemele cu care se confruntă la imobilele deţinute, precum şi o listă cu performanţele obţinute. Clubul sibian a făcut un bilanţ pe care îl redăm în întregime mai jos: Sportul de performanta constituie pentru Clubul Sportiv Municipal Sibiu, activitatea principala. In acest sens…
Polipharma Industriei, fabrica de medicamente a puternicului om de afaceri sibian Ilie Vonica, a înregistrat anul trecut afaceri de 4,4 mil. lei (circa 1 mil. euro), în creştere cu 60% comparativ cu nivelul de 2,7 mil. lei (0,6 mil. euro) din 2009, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului. Polipharma Industriei reprezintă…
De asemenea clubul Gaz Metan Mediaş a fost sancţionat de LPF cu amendă de 910 lei pentru comportament neregulamentar la meciul din etapa trecută cu CFR Cluj. Comisia de Disciplină a LPF a decis, că jucătorul echipei Voinţa Sibiu, Mihai Bunea, eliminat la meciul cu FCM Târgu Mureş, scor 1-1, a fost suspendat un joc…
Antrenorul celor de la CFR Cluj, Jorge Costa, a fost impresionat de performanţa celor de la Gaz Metan Mediaș din Europa League şi se teme de echipa lui Cristi Pustai, chiar dacă medieşenii au pierdut în primele două etape. Portughezul aşteaptă ca transferul lui Weldon să se rezolve, chiar dacă echipa are forţă ofensivă şi…
Transilvania Tattoo Expo dă vineri startul celei de-a treia ediții a celei mai importante convenții internaționale de tatuaje din România.Față de anii precedenți, convenția internațională se va desfășura la Cercul Militar din Sibiu, într-un spațiu amenajat cu standuri suficiente pentru cei peste 50 de artiști invitați la această ediție. Nume sonore ale tatuajului la nivel…
Activitatea de cercetare şi studiu de teren privind identificarea şi evaluarea nevoilor specifice ale diferitelor grupuri ţintă din zonele rurale din cadrul Proiectului Antreprenoriatul în Mediul Rural – O şansă de ocupare s-a finalizat. Demarată în luna martie a acestui an, activitatea s-a desfăşurat în zonele rurale din Regiunile Centru, Nord-Vest, Vest şi Sud-Muntenia. Astfel,…
Urmărirea generală a lui Rostaş Alexandru s-a dispus la data de 7 august a.c., întrucât se sustrăgea punerii în executare a mandatului de arestare preventivă. În baza schimbului de informaţii între Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj – Serviciul Investigaţii Criminale şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu, poliţiştii din cadrul Serviciul Investigaţii Criminale Sibiu…
Judeţul Sibiu ocupă locul 38 din 42. Dacă Vasluiul primeşte de exemplu 90 la sută înapoi din banii pe care statul îi încasează din impozite, Sibiul primeşte doar 43,4 la sută. În 2010, statul a încasat, în total, din toate judeţele din România şi din Municipiul Bucureşti, taxe şi impozite în valoare de 31,89 de…
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova a reziliat, vineri 4 august, contractul Refacere protecţie cale pe viaductul situat pe DN7 km la Cârligu Mic, judeţul Vâlcea, după ce mai mulţi transportatori au reclamat faptul că firma care se ocupa de proiect nu înregistra niciun…
In perioada 06 august – 12 august 2011, Clubul Sportiv Air Adrenaline Sibiu, organizaţie neguvernamentală de promovare a zborului liber cu parapanta,si scoala de zbor cu parapanta All4Fly Sibiu organizează, în zona căldării glaciare Bâlea, prima ediţie a concursului de zbor liber cu parapanta TRANSILVANIA XC, competiţie , categoria FAI 2 cuprinsa in calendarul international.…
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova a reziliat contractul Refacere protecţie cale pe viaductul situat pe DN7 km 200+615, la Cârligu Mic, judeţul Vâlcea. Măsura a fost luată ca urmare a faptului că antreprenorul BROM BUILD CORPORATION SRL Baia Mare-S.C.ZONA D SRL Petroşani nu…
Anul trecut statul a încasat, în medie, 2.889 de euro de la fiecare locuitor al Capitalei, în principal din TVA şi din impozitele pe venit, conform calculelor de gândul.info pe baza datelor Ministerului Finanţelor Publice. La polul opus, ca valoare a taxelor şi impozitelor încasate de stat pe cap de locuitor, se află Teleorman, cu…
În după-masa zilei de ieri, 1 august, poliţiştii din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene, în cadrul activităţilor zilnice desfăşurate, au depistat şi oprit pentru control în trafic, pe DN 1, pe raza localităţii Miercurea Sibiului, un autoturism condus de către B.D., domiciliat în judeţul Braşov. B.D. a prezentat poliţiştilor pentru control permisul de conducere,…
Festivalul ARTmania are un nou spaţiu de desfăşurare, pe lângă Piaţa Mare din Sibiu, la marginea oraşului fiind amenajată o arenă pentru concerte, petreceri şi distracţie, cu spaţii şi servicii de campare, informează organizatorii evenimentului desfăşurat între 8 şi 14 august. Spaţiul Sibiu Arena a fost amenajat în pădurea Dumbrava din apropierea muzeului Astra, la…
Doi bărbaţi s-au încăierat cu bâte şi cuţite pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi din cauza unor neînţelegeri anterioare. Miercuri, în jurul orei 18.00, un echipaj de Jandarmerie a răspuns sesizării unei femei din Sibiu, prin Sistemul unic pentru apeluri de urgenţă 112, cu privire la faptul că un bărbat a fost înjunghiat de…
GLL Tuning Show, a doua expoziţie de tuning desfăşurată la Sibiu, va avea loc sâmbătă și duminică, 23-24 iulie, în parcarea hypermarket-ului XXL Penny Market. Accesul publicului se va face pe baza unui bilet în valoare de 10 lei, iar copiii de până la 12 ani au intrarea gratuită, dacă sunt însoţiţi de unul dintre…
Acesta se sustrăgea executării pedepsei din luna martie 2011, motiv pentru care a fost pus în urmărire naţională. În data de 19.07.2011, între orele 06.00 – 10.00, în urma exploatării unor informaţii operative, a fost executată o acţiune specifică pe raza mun. Sibiu, la care au participat lucrători din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale şi…
Clubul sibian nu s-a înţeles cu jucătorul Florin Popa, iar acesta a părăsit cantonamentul Voinţei. Sibiul joacă sâmbătă de la 10.00 un meci de verificare cu Unirea. Vineri se vor anunţa preţurile la abonamente şi bilete. Lotul de jucători cu care Voinţa va activa în liga 1 nu a fost încă definitivat de către antrenorul…