bran
Direcţia de Sănătate Publică Braşov efectuează o anchetă după ce 8 copii au ajuns, joi, la spital, cu simptome de toxiinfecţie alimentară, survenite după ce au luat micul dejun la Bran Crenvurştii din meniu le-ar fi cauzat probleme celor mici, aceştia plângându-se că ar fi avut un aspect modificat, a precizat vineri, purtătorul de cuvânt…
Zeci de mii de turişti sunt aşteptaţi să petreacă Revelionul în staţiunile din ţară, în mai multe regiuni locurile de cazare fiind ocupate integral sau aproape în totalitate, conform Mediafax. Braşov: Hotelurile şi pensiunile au fost ocupate în proporţie de 95 la sută de Revelion Preţurile practicate de hotelieri sunt, în principal, la fel ca…
Unde plănuiesc să meargă, ce cadouri îşi doresc de la Moşu’, dar şi ce vor copii lor să primească în dar, aflaţi din cele ce urmează de la Andreea Esca, Pavel Bartoş sau Cătălin Botezatu, conform Mediafax. Prezentatoarea Ştirilor PRO TV va sărbători Crăciunul în zona Sibiului, alături de familia sa. „Vor veni din Franţa…
Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Sibiu organizează, în perioada 1-2 octombrie 2011, în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (în aer liber), prima ediţie a Târgului de bucate tradiţionale “Branduri transilvănene”. Vizitarea târgului se va face pe baza biletelor şi abonamentelor de intrare în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA. Evenimentul va include…

Topul, realizat în funcţie de preţul solicitat de proprietari, include terenuri pretabile pentru o investiţie turistică, pensiune sau chiar un complex, amplasate în zone cunoscute pentru potenţialul lor. Pentru fiecare zonă a fost calificată o singură ofertă. Primul loc în clasament îl ocupă comuna Neagra Şarului, amplasată la 12 kilometri de Vatra Dornei, unde preţul…
Vodafone extinde serviciile de Internet mobil HSPA+ cu viteze de pana la 21,6 Mbps în marile oraşe ale ţării. Sibiul este şi el pe listă. Vodafone România a anunţat marţi extinderea reţelei HSPA+, care oferă viteze de Internet mobil de până la 21,6 Mbps pentru download şi de până la 5,7 Mbps pentru upload, într-un…