cabane
În apropierea Sărbătorilor, toți românii caută un loc inedit pentru a petrece frumos în ultima zi din an. Își caută haine cât mai elegante, aleg locația frumoasă, cercul de prieteni și așteaptă cu nerăbdare noaptea de Revelion pentru a încheia anul într-un mod inedit și pentru a păși în noul an pe aceeași notă. Contextul…
Magia sărbătorilor de iarnă este aproape. Au rămas mai puțin de două luni până la cea mai așteptată perioadă a anului, iar oamenii sunt încă într-o incertitudine maximă în legătură cu modul de petrecere a sărbătorilor. Dacă până acum, sărbătoarea Crăciunului și Anul Nou reprezentau un prilej de a organiza mese de sărbătoare alături de…
Aproximativ 30 de turişti care au rămas la Bâlea Lac întrucât telecabina care face legătura între acea zonă şi Bâlea Cascadă nu a funcţionat din cauza vântului puternic au fost coborâţi, vineri dimineaţă, după ce şi-au petrecut noaptea la o cabană unde li s-a făcut reducere la cazare, anunță Mediafax. Joi seară, 45 de turişti…
Turiştii care îşi petrec sărbătorile în judeţul Sibiu pot opta între staţiuni unde se practică sporturile de iarnă, pot înnopta în Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac sau să asiste la obiceiuri şi tradiţii păstrate la Mărginimea Sibiului,unde majoritatea preparatelor culinare sunt făcute în gospodărie. În perioada sărbătorilor de iarnă, zonele din judeţul Sibiu…
Comercianţii de la Târgul de Crăciun din Piaţa Mare s-au declarat mulţumiţi de încasări, chiar dacă nu au fost la nivelul de anul trecut. Singurele incidente au fost cauzate de vântul care a dărâmat o cabanuţă şi de hoţi, care au spart două căbănuţe. Potrivit organizatorilor Târgului de Crăciun, anul acest nu a fost extraordinar…
Salvamont Sibiu anunţă că din cauza pericolului de avalanşă sunt declarate închise mai multe trasee din Munţii Făgăraş. „Traseele turistice superioare cabanelor Bărcaciu, Negoiu, Bâlea, Turnuri şi a refugiului Suru şi traseul principal de creastă din munţii Făgăraşului de pe raza teritorial administrativă a judeţului Sibiu se declară închise” se spune ]n comunicatul primit la…