cnadnr
Procedura de achiziţie publică privind studiul de fezabilitate pentru autostrada Sibiu – Pitești a fost constestată. În prezent, contestaţia se află în faza de analiză la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), scrie Agerpres. Potrivit unui comunicat al CNADNR, Consiliul soluţionează pe fond contestaţia în termen de 20 de zile de la data primirii…
Traseul autostrăzii Sibiu-Piteşti va fi definitivat până pe 15 septembrie, estimează Cătălin Homor, directorul general al CNADNR. Dacă pe loturile 1,4 și 5, studiile geotehnice sunt în plină desfăşurare, pentru loturile 2 și 3 urmează să fie stabilite traseele finale, până la jumătatea lunii, potrivit economica.net. „Consultantul Comisiei Europene, JASPERS, a emis nişte observaţii…
CNADNR a anunțat că demarează orogramul de întreținere și reparații curente pe timp de vară aferent rețelei de drumuri naționale aflate în administrarea sa. În județul Sibiu au loc reparații pe A1, DN1, DN7, DN7C și DN14. Lucrările sunt executate sub trafic, pe suprafețe relativ restrânse, pe perioade scurte de timp, de la câteva zile…
România este singura țară din lume care a reușit să încheie un an cu kilometri de autostrada în minus. Este singura țară în care un kilometru de autostrada se construiește în ani de zile și singura țară în care autostrăzi se închid la câteva luni de la deschidere, sau în care acestea se prăbușesc. Pentru…
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă participanţii la trafic că în această perioadă este în plină desfășurare Programul de întreținere și reparații curente pe timp de vară a rețelei de drumuri naționale și autostrăzi, program început în luna mai. Menționăm că lucrările se desfășoară sub trafic tocmai pentru că sunt lucrări…
Autostrada Sibiu-Orăştie a fost inaugurată cu mare fast înainte de alegerile prezidenţiale din 2014 şi închisă câteva luni mai târziu. De atunci discuţiile pe această temă nu contenesc, iar dezvăluirile despre cum s-a realizat acest tronson parcănu se mai termină. Acum, s-a aflat că statul român a pierdut 100 de milioane de europentru că nu…
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) primeşte un avertisment din partea specialiştilor din Asociaţia Pro Infrastructura. Potrivit acestora, dacă CNADNR nu va deschide cât mai repede circulaţia pe lotul surpat al autostrăzii Orăştie-Sibiu, aici se vor forma ambuteiaje imense. „CNADNR trebuie să facă tot posibilul pentru a relua măcar parțial circulatia…
Autostrada Sibiu- Piteşti, care ar trebui să fie terminată în 2021 naşte din nou discuţii. De această dată motivul acestora este traseul pe care trebuie să îl urmeze. Cerută insistent de reprezentanţii Dacia, autostrada Sibiu-Piteşti e încă în faza stabilirii traseului. Până acum, s-a stabilit pe unde vor trece doar 45 de kilometri ai şoselei…
Licitația pentru expertiza întregului lot 3 din Autostrada Orăștie – Sibiu și cea de refacere a zonei afectate vor fi demarate până la finele lunii februarie, a anunțat, joi, directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), Cătălin Homor, care s-a aflat în aceste zile pe șantierele din Transilvania. „Având…
Înainte de a pleca din România, aceștia au lăsat oficialilor Companiei Naționale de Autostrăzi (CNADNR) o ultimă factură în valoare de aproximativ 600.000 de euro. Mai exact, cu o zi înainte de anunțul privind rezilierea contractului, Salini-Impregilo a depus o factură în valoare de circa 2,78 milioane de lei, pentru lucrări executate, în vara anului…
Narcis Neaga a fost demis marți după amiază de la conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Ministrul Transporturilor a decis deja cine o să îi ia locul acestuia. Noul ministru al Transporturilor, Dan Costescu, l-a demis pe şeful Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Narcis Neaga, au…
Autostrada Sibiu-Orăştie ar pune în pericol siguranța traficului rutier din pricina unor lucrări de amenajare necesare neexecutate până acum! Potrivit jurnaliştilor de la ziarul Curentul, autostrada Orăștie-Sibiu este co-finanțată de Comisia Europeană prin Fondul de Coeziune și Guvernul României prin Programul Operațional Sectorial -Transport 2007-2013. [contextly_auto_sidebar id=”UmVh8OAwNGpi9kdEmaXnErMzaPqy1djA”] În 07 iunie 2011, CNADNR încheie contractele pentru…
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România informează participanţii la trafic că în următoarea perioadă urmează o răcire accentuată a vremii, precum şi ploi însemnate cantitativ, care pe alocuri se pot transforma în lapoviţă şi ninsori, conform datelor furnizate de Administraţia Naţională de Meteorologie. În acest context, CNADNR SA recomandă tuturor participanţilor la…
Romania deszapezeste cel mai scump din toata Europa, aproape 5.300 de euro pe kilometru, in timp ce in Finlanda sau Islanda, pretul nu depaseste 1.200 de euro. Explicatia este una foarte simpla, ne asigura seful CNADNR. Narcis Neaga spune ca in tarile nordice, deszapezirea nu se face pana la asfalt, ca la noi, iar soferii…
Seful CNADNR, Narcis Neaga a declarat ca autostrada Satu Mare-Suceava ramane la stadiu de proiect, prioritara fiind finalizarea autostrazii Transilvani. Narcis Neaga a fost intrebat, la Bistrita, intr-o conferinta de presa, daca va fi realizata in viitorul apropiat autostrada pe traseul Satu Mare – Dej – Bistrita – Suceava, prevazuta in Strategia pentru transport durabil…
Autostrada Sebes-Turda ar putea costa cat toate autostrazile din Romania, pretul tronsonului Sebes -Turda dublandu-se in ultimele trei luni. Tronsonul Sebes-Turda a fost gandit acum 5 ani ca un drum expres. Cand a auzit ca poate obtine finantare europeana, Guvernul a decis acum o jumatate de an sa il faca autostrada. In luna iulie, CNADNR…
Contractele pentru construcţia autostrăzii Lugoj – Dumbravă, Orăştie – Sibiu şi Cernavodă – Medgidia sunt cele mai importante proiecte atribuite anul acesta de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Spre deosebire de anii anteriori, când instituţia semna contracte în special pentru reabilitări de drumuri naţionale sau întreţineri de şosele, în 2011 autostrăzile…
Drumul Naţional 7C Transfăgărăşan va fi deschis circulaţiei auto în perioada 1 iulie-31 octombrie, între kilometrul 0, la Bascov, în judeţul Argeş, şi până la intersecţia cu DN1 Braşov-Sibiu, în judeţul Sibiu, a anunţat, joi, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România (CNADNR). „Participanţii la trafic sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră existentă, ţinând…
CNADNR va anunta la mijlocul lunii aprilie castigatorii pentru licitaţia autostrăzii Sibiu – Orăştie
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) va anunta la mijlocul lunii aprilie castigatorii licitatiilor pentru tronsoanele de autostrada Nadlac-Arad, Timisoara-Lugoj, Lugoj-Deva, Orastie-Sibiu, au declarat pentru HotNews.ro reprezentanti ai companiei nationale. Potrivit acestora, procesul de desemnare a castigatorilor este dificil in conditiile in care sunt 64 de oferte si trebuie analizate cu…
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va plăti despăgubiri de 200 milioane de lei pentru expropierea a 4.431 de imobile, cu o suprafaţă totală de 730 de hectare, pentru autostrada dintre Orăştie şi Sibiu. Din suprafaţa totală a imobilelor, aproximativ două hectare reprezintă curţi şi construcţii, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de hotărâre…
Rovinieta electronica va fi introdusa de la 1 octombrie în Romania, la un an distanţă după ce Ministerul Transporturilor a anuntat ca toate rovinietele vandute vor fi inregistrate intr-o baza online. Două echipaje mobile de la Drumuri Naţionale Sibiu ies de vineri la vânătoare pe DN1, DN14 şi DN7. Politistii sibieni vor putea din octombrie…
Rovinieta electronica va fi introdusa de la 1 octombrie in Romania, la un an distanţă după ce Ministerul Transporturilor a anuntat ca toate rovinietele vandute vor fi inregistrate intr-o baza online. Politistii sibieni vor putea din octombrie să detecteze masinile care nu au rovinieta valabila doar prin tastarea numarului de inmatriculare in sistem, deci dispare…