expo apa
Zeci de comercianți își expun în perioada 23-25 mai la Sibiu noile tehnologii la pavilionul expozițional REDAL EXPO. Sistemele de filtrare a apei și reabilitarea conductelor fără săpătură sunt „vedetele ediției”. La ora 10:00 a avut loc deschiderea oficială „Expo Apa”, eveniment la care au participat primarul Sibiului, Astrid Fodor, Ilie Vlaicu , Președinte al…
Sibiul este de marți, 23 mai, gazda pentru a doua oară consecutiv a Forumului Regional al Apei “Dunăre-Europa de Est” 2023. Este vorba despre cel mai mare eveniment dedicat industriei apei din sud-estul Europei, care aduce laolaltă specialiști, reprezentanți ai autorităților publice și locale, mediul academic, precum și producători, constructori și importatori de materiale și…
Instalatori și angajați ai companiilor de apă din toată țara și-au demonstrat competențele, joi 29 septembrie în cadrul concursului „Instalare branșament sub presiune”, care a avut loc pe durata Forumului Regional al Apei „Dunăre-Europa de Est”. Câștigătoarea concursului a fost o echipă din Focșani. Tradiționala competiție ”Instalare branșament sub presiune” a fost dedicată instalatorilor din…
Peste 70 de expozanți participă la Sibiu la Forumul Regional al Apei „Dunăre-Europa de Est” și la expoziția de specialitate „Expo Apa” la Redal Events, între 28-30 septembrie. În cadrul evenimentului organizat de Asociația Română a Apei, împreună cu Apă Canal Sibiu și primăria Municipiului Sibiu, au participat personalități politice locale, cât și naționale. La…
Cei mai importanți jucători din industria apei, precum și autorități de stat implicate în buna funcționare a acestei industrii vor fi la Sibiu, începând cu 28 septembrie, la Forumul Regional al Apei, “Dunăre-Europa de Est”. În total sunt așteptați aproape 1000 de invitați români și străini, la evenimentul organizat de către Asociația Română a Apei…