iohannis alegeri
Conducerea Forumului Democrat al Germanilor din România se întrunește mâine, 12 septembrie, la Sibiu. Tema întâlnirii va fi, printre altele, discuția asupra unei eventuale susțineri a candidaturii edilului Sibiului la funcția de președinte al României. Premierul Victor Ponta a declarat joi, 11 septembrie, la Bistrița, că Forumul Democrat al Germanilor din România nu ar…
Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a catalogat, luni, 8 septembrie, demersul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, privind o nouă suspendare a şefului statului, drept ”un spectacol steril” şi un ”zgomot de fond”, menţionând că gestul nu este înţeles de nimeni. ”Am făcut de mai multe ori afirmaţia că vreau altfel de politică în…
Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat luni că nu a avut întâlniri ”în particular” cu Dan Voiculescu, nici la sediul Grivco, nici în altă parte, şi nu a negociat niciodată ceva cu acesta, apreciind că fostul lider PC Codruţ Şereş ”probabil a primit o temă” şi insistă cu acest subiect. Iohannis a fost…
Candidatul ACL la Preşedinţie Klaus Iohannis a declarat, duminică, 31 august, la Iaşi, că Moldova trebuie să fie legată de vestul ţării printr-o autostradă, precizând că este inadmisibil ca în 2018, când România sărbătoreşte o sută de ani de la Marea Unire, să nu fie finalizat acest proiect. Klaus Iohannis a declarat la…
Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, candidatul ACL la alegerile prezidenţiale, a declarat, luni seară, că, dacă nu va câştiga competiţia din toamnă pentru Cotroceni, va rămâne co-preşedinte al noului PNL, care va câştiga alegerile parlamentare din anul 2016. Iohannis a fost întrebat într-o emisiune la Digi 24 dacă în situaţia în care la alegerile prezidenţiale…