Legea Darii in PLata
Plafonul pentru programul „Prima Casă” va fi suplimentat în septembrie, a declarat marți seară, la Realitatea TV, ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, citată de Agerpres. Potrivit acesteia, în octombrie va fi finalizată și o strategie pentru următorii cinci ani. Este nevoie de predictibilitate, crede ministrul, în ceea ce privește acest program, astfel încât atât cetățenii…
Începând de vineri, orice persoană fizică, consumator, care are un credit garantat cu ipotecă cu o valoare mai mică de 250.000 echivalent euro la momentul contractării, poate opta să predea casa băncii în schimbul ștergerii creditului rămas de plată, printr-o notificare transmisă instituției de credit în acest sens. Legea privind darea în plată a unor…