locuri
Un dintre cele mai frumoase locuri din lume este canionul peruvian aflat în valea sacră a incașilor din Peru, la mare altitudine și cu acces anevoios. Superbul canion este plin cu bazine de forme geometrice neregulate, cu apă sărată. De altfel, sarea este extrasă de aici încă de pe vremea imperiul incaș. Saline se…
În urma unui studiu, cercetătorii au identificat cele mai bune locuri de pe planetă în care se poate supraviețui unui colaps global al civilizației. Cele mai bune țări de locuit într-un astfel de scenariu sunt Islanda, Marea Britanie, Tasmania sau Irlanda. Totodată, Noua Zeelandă, unde, aparent, miliardarii lumii au început deja să cumpere pământ pentru…
Municipalitatea sibiană are în administrare 7 creşe pe care le gestionează prin intermediul serviciului de resort. Numărul de locuri disponibile în aceste unităţi este de 317, însă de cele mai multe ori este suplimentat pentru a răspunde cererilor venite din partea sibienilor. Ultimele cifre indicau 462 de copilaşi înscrişi în programul creşelor sibiene şi 59…
Cotidianul Adevărul a anunţat că aproape 600 de locuri au rămas neocupate în liceele din judeţul Sibiu în urma repartizărilor, o următoare etapă a repartizărilor fiind programată în septembrie, pentru elevii care vor trece de corigenţe.
Un proiect finanţat din fondurile bisericii s-a concretizat în prima grădiniţă ortodoxă din Sibiu, cu o capacitate de 50 de locuri.
Universitatea „Lucian Blaga” are şi anul acesta o ofertă foarte bogată iar ca măsură de criză, taxele rămîn pe loc. Pentru anul universitar 2009-2010, Universitatea scoate la concurs aproape 5.000 de locuri, la fel ca şi anul trecut, dintre careulbs 1.680 fără taxă.
Locurile pentru admiterea în licee în anul şcolar 2009-2010 sunt publice de miercuri dimineaţă, pe pagina de internet a Inspectoratului Şcolar Judeţean. La învăţământul liceal de zi, pentru anul şcolar 2009-2010, unităţile de învăţământ pun la dispoziţie elevilor care dau admitere la liceu 142 de clase cu 3976 de locuri. La seral sunt 4 clase…
Dan Perjovski este de azi cetăţean de onoare al Sibiului. Primarul Klaus Iohannis i-a înmânat artistului titlul pentru meritele sale în calitate de artist plastic ce reprezintă Sibiul cu onoare
Primăria va planta 100 de tei în locul copacilor care acum sunt doborâţi la pământ, din cauza reconfigurării străzii Nicolae Iorga.
Aproape 200 de tineri din Sibiu au cerut detalii la Centrul Miltar Sibiu despre cum se pot angaja ca soldat-voluntar. Mai mult de 20 la sută din aceştia sunt reprezentante ale sexului frumos.