massif
Mai sunt doar câteva zile până la cel mai așteptat festival de la munte din România. Organizatorii celor mai mari festivaluri din Europa anunță programul complet al artiștilor care vor urca pe scenele celui mai nou concept de divertisment de la munte. Festivalul Massif va avea loc în perioada 14-17 martie, iar Poiana Brașov va…
Cu toate că organizatorii Festivalului Massif, cel mai nou și așteptat concept de divertisment de la munte din România, nu au apucat să anunțe nici măcar un nume care va fi prezent pe scenele manifestării din Poiana Brașov, primele 2.000 de abonamente s-au vândut rapid. După ce o perioadă a stat chiar sub semnul incertitudinii,…
Cea de-a doua azi a festivalului Massif a fost memorabilă și pentru artiștii prezenți pe scenele festivalului, dar și pentru fanii care au trăit cu intensitate fiecare live sau DJ set. Peste 15.000 de participanți din toată țara au pășit în lumea Massif, la baza pârtiei Bradu și la cele 3 apres-ski-uri partenere. Pentru INNA,…
Prima zi a festivalului Massif a fost trăită cu bucurie de cei peste 11.000 de participanți veniți din toată țara pentru a trăi o experiență memorabilă alături de prieteni și de artiștii preferați. Cei care au ajuns în Poiana Brașov s-au bucurat din plin de atmosfera de festival, iar scenele amplasate în perimetrul evenimentului au…
VEZI ÎN CE ZILE URCĂ PE SCENELE MASSIF ARTIȘTII TĂI PREFERAȚI A mai rămas o lună până când cel mai așteptat festival de la munte, Massif, își va deschide porțile. Începând de astăzi, fanii festivalului pot vedea programul pe scene și își pot achiziționa biletele pe zile la prima ediție Massif, care va avea loc…
Massif Festival din Poiana Braşov va avea loc în 3-5 martie 2023, investiţia estimată pentru această primă ediţie a evenimentului ridicându-se la 4 milioane de euro, au anunţat joi, într-o conferinţă de presă ce a avut loc în staţiunea montană, creatorii festivalurilor Untold şi NeverSea, Edy Chereji şi Bogdan Rădulescu. Bugetul Massif 2023 este comparabil…