ministru
Licitaţia internaţională pentru concesiunea autostrăzii Sibiu – Piteşti va demara în 2011, în acelaşi an urmând să înceapă lucrările, a declarat joi, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, la verificarea lucrărilor la Centura Sibiu. ”Autostrada Sibiu – Piteşti nu va avea traseul pe la Râmnicu-Vâlcea, ci pe la Curtea de Argeş. E o porţiune care nu este…
Cei doi vor să vadă în ce stadiu sunt lucrările la centura care ar trebui să fie gata anul acesta. În cursul acestei dimineți premierul Emil Boc, împreună cu ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, vor efectua o vizită pe centura ocolitoare a municipiului Sibiu. Se preconizează ca vizita să se deruleze între orele 10.00…
DN 14 va intra timp de o lună în ample reparaţii, fiind vorba de o suprafaţă totală de 7000 de metri pătraţi de asfalt. Ca urmare a interpelării deputatului Ioan Cindrea, privind reabilitarea drumului naţional DN 14 Sibiu-Mediaş, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, l-a informat pe acesta printr-o adresă, că acest drum va fi reabilitat. „În…
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat la Sibiu că sunt probleme cu finanţarea refacerii podului de Arpaşu de Jos şi acesta nu va fi gata decât la anul.
petMinistrul Mediului a explicat în cadrul unei conferinţe de presă la Sibiu, cum vor fi recompensaţi românii care vor duce bidoanele de plastic.
Ministrul Turismului vine să inaugureze oficial hotelul Hilton din Dumbrava Sibiului. Elena Udrea merge şi la Raliul Sibiului.
Premierul României a anunţat chiar în timpul vizitei la centura ocolitoare a Sibiului, că aceasta va fi gata la mijlocul anului viitor. Aflat într-o vizită fulger la Sibiu, premierul Emil Boc a anunţat după ce a vizitat şantierul de lucru de pe centura ocolitoare a oraşului că acest obiectiv va fi finalizat cel mai probabil…
Prefectura Sibiu a primit, răspunsul, din partea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii prin care se specifică faptul că tronsonul de cale ferată Sibiu – Copşa Mică nu va fi închis.
Ministrul Culturii şi Cultelor s-a arătat satisfăcut de ceea ce a văzut în acest an la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.
Ministrul Culturii şi Cultelor, Theodor Paleologu, a fost duminică la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Ministrul a asistat la piesa „Vise la Tejghea” jucată duminică seară de la ora 18.00 în Piaţa Mică. Paleologu nu s-a sfiit ca la final să ciocnească un pahar de şampanie cu actorii şi s-a arătat încântat de…
PSD-istul Ioan Cindrea îl acuză pe ministrul Radu Berceanu că sabotează intesele judeţului Sibiu prin intenţia de a scoate din circulaţie linia de cale ferată dintre Sibiu – Copşa Mică.
Ministrul Educaţiei, Cercetări şi Inovării, Ecaterina Andronescu, a premiat handbaliştii la Olimpiada Naţională de handbal avută loc la Sibiu, la finele săptămânii trecute.
Ministrul Culturii şi Cultelor a venit la Sibiu să se asigure că piesa Faust merită o investiţie de 600.000 de euro pentru a participa la festivalul de la Edinburg.