modernizare drum
Consiliul Județean (CJ) Sibiu va moderniza drumul județean 106D. Pentru început, a fost scoasă la licitație execuția a două tronsoane, între Miercurea Sibiului și satul Gusu din Luduș, contractul fiind de peste 57 milioane de lei. Lucrările vor presupune modernizarea drumului județean pe porțiunea cuprinsă între Miercurea Sibiului – Apoldu de Jos – Gusu până…
Primăria Sibiu vrea să reabiliteze și să modernizeze Calea Șurii Mici și să realizeze aici un coridor integrat de mobilitate cu două benzi speciale pentru mijloacele de transport public în comun și piste de biciclete. Drumul Hoților va avea la final câte două benzi de circulație pe fiecare sens, șase giratorii și trotuare lărgite pentru…
Începe reparația străzilor principale din municipiul Mediaș. În prima etapă se vor reabilita șase străzi principale, după care se va continua cu străzile secundare care necesită remedieri, din toate cartierele municipiului Primăria Municipiului Mediaș a început lucrările de reparații ale străzilor prin plombe asfaltice, în cadrul programului de întreținere străzi aferent anului 2021. În prima…
În aceste zile se lucrează la ruta de ocolire provizorie a podului peste pârâul Seviș, deoarece miercuri, 09.09.2020, va începe demolarea podului actual urmându-se a se construi un nou pod cu trotuar pe ambele sensuri de mers. Devierea se va realiza în partea dreaptă a drumului județean DJ 106 C pe sensul de mers către…