ninsoare sibiu
Iarna și-a intrat în drepturi în municipiul Sibiu. Vineri după-amiază a început să ningă viscolit, iar fulgii de nea s-au depus imediat pe asfaltul înghețat. Dacă cei mici ce bucură de zăpadă, conducătorii auto nu sunt foarte fericiți. Vremea s-a răcit brusc în întreg județul Sibiu. Încă de joi, temperaturile au scăzut, astfel că și…
Primăria Sibiu transmite că s-a intervenit pentru deszăpezirea străzilor din municipiu încă din seara zilei de duminică și s-a continuat procesul pe tot parcursul zilei de luni. În prezent, în teren se află zece utilaje pe stăzile din cartiere. Utilajele de deszăpezire au început să intervină în municipiul Sibiu din seara zilei de duminică, 10…
Zăpada care a căzut toată noaptea de duminică spre luni, dar și luni dimineața, a fost așteptată îndelung, mai ales că nu mai exista speranță după temperaturile de 15 grade celsius chiar de Bobotează. Dar, fulgii de nea s-au așternut tot mai mult, stratul de zăpadă a devenit tot mai gros și o dată cu…
Iarna se face simțită în Sibiu. După ce viscolul a suflat cu putere, drumurile din județ sunt acoperite de zăpadă, iar șoferii au întâmpinat probleme serioase și chiar au ajuns în șanț. În dimineața zilei de luni, 11 ianuarie, sibienii au avut parte de o surpriză. Pentru unii a fost una foarte plăcută, pentru alții,…
A fost o noapte albă, la propriu, pentru drumarii din centrul țării din cauza ninsorilor abundente, mai ales în zona montană din sudul și sud-estul Transilvaniei. Ninge și acum în majoritatea zonelor înalte din județele Brașov, Sibiu, Harghita și Covasna. În cursul nopții DRDP Brașov a intervenit cu aproximativ 200 de utilaje care au răspândit…
După lapovița de la finalul săptămânii trecute, când am crezut că e prima ninsoare din acest an, de duminică seara lucrurile s-au schimbat. Ninge fără întrerupere, iar evident, drumurile din oraș arată de parcă autoritățile s-au bazat pe încălzirea globală să topească zăpada. Drumurile sunt necurățate, se circulă cu viteza melcului, iar singurii care dau…
Județul Sibiu este vizat de un cod galben de ceață și ghețuș, sâmbătă dimineața. Județele Sălaj, Alba, Satu Mare sunt și ele sub avertizarea meteorologilor, scrie mediafax.ro. Conform meteorologilor, până la ora 10:00 în zona joasă a județelor Sălaj, Alba, Satu Mare și Sibiu și în județul Botoşani se anunță ceață, care determină scăderea vizibilității…
Meteorologii transmit că județul Sibiu este vizat de o avertizare de cod galben de ninsori până sâmbătă dimineață. În municipiul Sibiu ninge încă de la primele ore ale dimineții. Stratul de zăpadă se depune ușor pe carosabil, astfel că șoferii trebuie să circule prudent pentru a evita evenimentele neplăcute. Traficul rutier în municipiul Sibiu se…
Meteorologii au emis o avertizare de cod galben de ninsori, valabil și în județul Sibiu, până sâmbătă la ora 04.00. Fiindcă primii fulgi de zăpadă au început să cadă vineri, drumarii au ieșit în teren încă de la primele ore ale dimineții. S-au răspândit zeci de tone de sare, atât pe autostradă, cât și pe…
După temperaturi de 15 grade, mercurul termometrelor a mai scăzut la Sibiu, astfel că ploaia din ultimele zile s-a transformat în ninsoare. Au apărut primii fulgi din acest an, doar că nici aceștia nu sunt ca cei de demult. Dar, putem spune totuși că vineri, 8 ianuarie, a nins pentru prima dată în 2021. La…
Carosabilul este acoperit cu zăpadă sau umed pe drumuri din județele Brașov, Sibiu, Harghita, Mureș și Covasna, anunță DRDP Brașov, potrivit Mediafax. Este vorba de: DN 7C Km 130+000 – 134+000 Bâlea (Sibiu), zăpadă frământată 1-2 cm; în rest, umed în jud. Brașov, Sibiu, Harghita și este parțial umed în Mureș și Covasna. DRDP Brașov…
Iarna a revenit în forță în aproape toată România. În județul Sibiu a nins consistent o noapte întreagă. Drumarii au ieșit la deszăpezit și au împrăștiat sute de tone de sare și material antiderapant pe drumurile din județ. A fost o noapte ca în plină iarnă pe drumurile din centrul țării. A nins consistent în…
Gerul a cuprins, în noaptea de luni spre marți, întreg Sibiul. Temperaturile au fost foarte scăzute, fiind cea mai rece noapte din această iarnă. Meteorologii spun însă că nu vorbim despre o valoare istorică. La Sibiu, noaptea trecută, s-au înregistrat -15 grade Celsius. Este cea mai scăzută valoare din această iarnă. Meteorologii sibieni au transmis,…
A căzut prima ninsoare la Sibiu, așa că deszăpezirea se face conform contractului încheiat de Primăria Sibiu. Mai multe utilaje au ieșit pe străzi încă de sâmbătă. ”Echipele operatorului contractat de Primăria Sibiu pentru deszăpezirea străzilor a intervenit începând de sâmbătă, 28 decembrie, ora 14 mai întâi pentru prevenirea poleiului și ulterior, pe parcursul nopții,…
După ce acum câteva zile temperaturile aduceau a început de primăvară, gradele au scăzut în termometre. A început și ninsoarea, iar 17 județe, printre care și Sibiul, se află sub avertizare de cod galben de viscol și ninsori. Temporar în zona montană va ninge, iar local în Transilvania, sudul Moldovei și din a doua parte…
În zona de munte a județului Sibiu se anunță viscol și ninsori. Meteorologii transmit că până vineri la ora 10 va ninge. Codul este valabil în intervalul: 12 decembrie, ora 02 – 14 decembrie, ora 10. Sunt așteptate fenomene precum: viscol în zona montană înaltă și strat consistent de zăpadă. În intervalul menționat, în Carpații…
A nins pentru prima dată în această iarnă. Fulgii care au căzut în noaptea de luni spre marți nu au fost consistenți, așa că puțina zăpadă depusă pe mașini s-a topit repede. Următoarea zăpadă demnă de o iarnă pe cinste nu va apărea prea repede la Sibiu, doar vreme se va schimba de la o…
Ninge de ore bune pe Transfăgărășan. Joi dimineața, la ora 11, stratul de zăpadă la Bâlea Lac măsura zece centimetri. La Bâlea Lac a început să ningă încă de miercuri seara, în jurul orei 20.00. La această oră sunt 0 grade Celsius. În Sibiu, temperaturile sunt în scădere. Față de zilele precedente, joi este mai…
Traficul în județul Sibiu este îngreunat din cauza condițiilor meteo. Se circulă în condiții de iarnă, iar în unele zone cu pantă TIR-urile și camioanele reușesc cu greu să urce. Traficul este ingreunat pe DN 1, Hula Bradului, km. 292 – 294, respectiv DN 7, iesire Talmaciu spre Valcea, km. 253 – 254, din cauza…
Echipele firmei care asigură deszăpezirea în municipiul Sibiu și stațiunea Păltiniș au ieșit în teren din seara zilei de 10 ianuarie, de la ora 20.40, spun reprezentanții Primăriei. Opt utilaje au acționat în Sibiu și încă unul în Păltiniș, împrăștiind material antiderapant. În total, s-au utilizat 140 de tone de sare. Totodată, zăpadă de pe…
Zăpada a continuat să cadă și în noaptea de duminică spre luni, astfel că angajații de la Drumuri Naționale au ieșit din nou la deszăpezire. Carosabilul este în mare mare curățat, dar se circulă în condiții de iarnă. Pe DN 7C Km 130+000 – 140+000 între Balea Cascada și Cartisoara pe drum se află zapada framantata…
Ninsoarea din noaptea de sâmbătă spre duminică i-a scos pe străzi și pe angajații firmei cu care Primăria a încheiat contractul pentru deszăpezire. Au acționat de la primii fulgi de zăpadă. ȘI PE DRUMURILE NAȚIONALE DIN JUDEȚUL SIBIU S-A ACȚIONAT ÎNCĂ DE SÂMBĂTĂ NOAPTEA ”Utilajele de deszăpezire au ieșit în teren din seara zilei de…
Ninsoarea abundentă de joi dimineața a pus ceva probleme șoferilor la primele ore. Utilajele de deszăpezire au ieșit însă pentru a împrăștia material antiderapant. ”În oraș, primele utilaje de deszăpezire au ieșit de la ora 7, acționând preventiv împotriva poleiului. De la ora 10 în teren se află șapte utilaje care au reușit până în…
Zăpadă, zăpadă și iar zăpadă. În jurul ei s-a învârtit cam tot ce s-a întâmplat în prima zi a săptămânii. Iată aici cele mai importante știri ale zilei pe care trebuie să le știi: 1- Taximetriștii, despre cum s-a circulat în Sibiu în weekend – „A fost prăpăd. Iadul alb!” Probleme mari în trafic, în acest…
Probleme mari în trafic, în acest weekend, în tot județul Sibiu. S-a circulat cu dificultate, din cauza zăpezii, pe mai toate străzile. Cei care au simțit din plin tot acest „iad alb” au fost taximetriștii care, vrând, nevrând, au trebuit să cutreiere orașul. Dan, taximetrist de aproximativ cinci ani, spune că s-a circulat greu în…