ninsoare sibiu
Prima ninsoare serioasă din acest sezon a pus și primele probleme pietonilor. Zeci de sibieni au alunecat pe zăpada bătucită de pe trotuare și unii dintre ei au ajuns chiar la spital. ”În perioada 14/12 – 17.12, ora 8, la UPU Sibiu au ajuns 11 persoane în urma unor căzături pe gheață. Este vorba de…
Ninsoarea abundentă de miercuri s-a depus rapid pe șoselele din oraș. Preț de aproape o oră circulația s-a desfășurat destul de greu în oraș. Municipalitatea spune că s-a intervenit imediat cu mașinile de deszăpezire care au împrăștiat material antiderapant. ”Utilajele de deszăpezire au intervenit începând de miercuri, 12 decembrie de la ora 14 cu împrăștierea…
De marți dimineața ninge în mai tot județul Sibiu. În unele părți s-a depus un strat subțire pe carosabil, iar în altele șoseaua este doar udă. În noaptea de luni spre marți drumarii au acționat cu material antiderapant, iar polițiștii atrag atenția șoferilor asupra felului în care conduc. Între Cârțișoara și Bâlea Cascadă pe carosabil…
Previziunile meteorologilor de zilele trecute, prin care anunțat că vor reveni ploile care apoi se vor transforma în lapoviță, s-au adeverit. La Sibiu însă au apărut deja și primii fulgi de nea. Meteorologii sibieni spun că marți și miercuri vremea va fi închisă, cu lapoviță și ninsoare, dar slabe cantitativ. Apoi vremea se va îndrepta,…
Prima ninsoare din acest sezon nu a pus prea mari probleme pentru traficul din municipiul Sibiu. Temperaturile au fost peste 0 grade, astfel că zăpada nu sa- depus pe carosabil, deși pe unele străzi mai puțin circulate a fost mâzgă. În municipiul Sibiu ”firma contractată pentru asigurarea serviciilor de deszăpezire (Asocierea S.C Salubritate Deva –…
La aceasta oră (marți – 10.30) nu există drumuri blocate din cauza zăpezii sau a poleiului pe raza Județului Sibiu, carosabilul fiind umed fără depuneri de zăpada. Circulația pe drumurile județene din Sibiu se desfășoară în condiții de iarnă. Începând de astăzi, 28.11.2017, la SC Drumuri și Poduri SA Sibiu, instituție aflată in subordinea Consiliului…
Șoferii care au de gând să meargă pe DN7C – Transfăgărășan, sunt sfătuiți să își echipeze mașinile corespunzător. La peste 1.800 de metri altitudine a nins în noaptea de vineri spre sâmbătă. În Munţii Făgăraş a început să ningă, iar stratul de zăpadă măsoară deja trei centimetri. Drumarii au intervenit pe Transfăgărăşan şi au împrăştiat…
Suntem în anul 2017 și dacă multe lucruri s-au schimbat în bine la Sibiu, deszăpezirea ține tot de mușchii unor muncitori care dau la lopata cu nisip și sare. E incredibil cât de prost se poate circula în oraș, cum începe să ningă mai serios. Am dat o tură prin Sibiu și după cum se vede…
Sibienii s-au trezit duminica dimineata cu un peisaj alb pe la ferestre. Primii fulgi de nea si-au facut aparitia inca de azi noapte, iar meteorologii ne avertizeaza ca va contiuna sa ninga. Motive de bucurie pentru copii si iubitorii sezonului alb. Primii fulgi de nea si-au facut aparitia in oras si pentru ca temperaturile de…
Dacă aveți programată o călătorie în zona de munte, trebuie să ştiți că de sâmbătă de la ora 14.00, intră în vigoare un cod galben de vânt şi ninsoare. Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică Cod galben de intensificări susținute ale vântului și ninsori la munte pentru 18 județe, valabilă de sâmbătă,…
Sibiul a fost acoperit de zăpadă din nou în seara zilei de joi. După nici o jumătate de oră de ninsoare arterele principale au devenit alunecoase și mașinile au înaintat anevoios, utilajele de deszăpezire nefiind zărite. Ora 18.51. În Sibiu ninge mai tare de aproximativ 30 de minute și ne-am decis să dăm o tură…
După ce sudul ţării a fost sub cod galben de ninsoare, zăpada va veni şi în restul zonelor. Meteorologii anunţă că începând de astăzi, de la ora 18, până marţi, la ora 12, ninsorile se vor extinde treptat, în toată ţara. Astfel, şi la Sibiu se aşteaptă prima zăpadă din acest an. Cantităţile nu vor…
Sibiul a avut parte în dimineața zilei de 24 noiembrie de prima zăpadă din această iarnă. Primii fulgi de nea au început să cadă în jurul orei 7. Ninge și la Bâlea Lac, dar și la Păltiniș. Bucurie mare în special pentru copii. Marți dimineață a început să ningă la început mai timid, iar apoi…
Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat avertizarea de ninsori şi viscol emisă anterior, vineri, până la ora 20.00, fiind sub cod galben aproape toată ţara, cu excepţia judeţelor Botoşani, Iaşi, Timiş, Arad, Bihor, Sălaj şi Satu Mare. Potrivit avertizării, până vineri seară vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în Oltenia, în cea…
Nici nu a trecut bine valul de frig și ninsori, că meteorologii au emis un nou cod valabil de duminică după amiază pentru întreg județul Sibiu. Vorbim de avertisment de ninsoare și vânt puternic care poate atinge viteze și de 90 de kilometri pe oră. Meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru judeţele Caraş-Severin,…
Firmele de deszapezire actioneaza dis de dimineata in oras, conform datelor oferite de municipalitate. Reporterii Ora de Sibiu au făcut o plimbare cu mașina pe străzile din oraș, ca să vedem cum se circulă. Echipele firmelor care asigură deszăpezirea și-au început activitatea din noaptea zilei de 26 decembrie când au intervenit pentru împrăștirea de subtanțe…
La întrebarea când va ninge la Sibiu, meteorologii par să ştie răspunsul. Deşi temperatura şi vremea la Sibiu peste zi este încă plăcută, lucrurile se vor schimba, pentru că iarna bate la uşă. Vremea la SIbiu se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă a anului aproape toată săptămâna, cu valorile…
Circulaţia pe străzile secundare se efectuează cu dificultate de când a început să ningă. Firmele de deszăpezire intervin cu nouă utilaje în oraş. Pe DN1 şi DN7 circulaţia TIR-urilor este restricţionată, iar acestea sunt oprite pe margine de poliţişti. Echipele de deszapezire au iesit in teren in aceasta dimineata de la ora 7.45, de cand…