Noaptea Cercetătorilor
Universitatea Lucian Blaga din Sibiu organizează pe 30 septembrie cea de-a noua ediție a proiectului ”Noaptea Cercetătorilor”. Evenimentul va avea loc în spaţiile Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu cu implicarea a peste 200 de cadre didactice, a personalului Bibliotecii Universităţii ”Lucian Blaga” și a voluntarilor implicați în cadrul proiectului. La fel ca în fiecare an,…
Concursul ”Sibiul cercetătorilor – ştiinţă, tehnologie şi cultură” organizat în cadrul evenimentului NOAPTEA CERCETĂTORILOR și-a propus sporirea interesului tinerei generaţii pentru domeniile ştiinţific şi tehnic, având ca tematică exemplificarea prin tehnici vizuale a modului în care rezultatele diverselor cercetări şi experimente pot avea efecte vizibile asupra dezvoltării şi prosperităţii oraşului Sibiu. Concursul a fost lansat…
În fiecare an, ultima zi de vineri din luna septembrie este dedicată celebrării unui eveniment cu totul şi cu totul special: Noaptea Cercetătorilor, un proiect de amploare, care oferă publicului ocazia de a lua parte la o serie de activități științifice din toate domeniile, activități puse în scenă de echipe de cercetători. Universitatea ”Lucian Blaga”…
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu va organiza, şi în acest an, Noaptea Cercetătorilor 2016, un eveniment european de mare amploare care le oferă sibienilor ocazia de a se întâlni cu cercetători din diverse domenii și de a lua parte la acţiuni ştiinţifice inedite, organizate într-o atmosferă distractivă şi neconvenţională. În data de 30 septembrie 2016,…
Peste 60 de evenimente, demonstrații, prelegeri și concursuri vor avea loc in cele aproximativ 8 ore în care sibienii de toate vârstele se vor putea întâlni cu cercetătorii, în cadrul Nopții Cercetătorilor 2015, care va avea loc în 25 septembrie, la Sibiu și în alte 300 de orașe din toată lumea. Începând cu ora 17,00,…
Cel mai important eveniment ştiințific din Europa, prin care publicul larg îi poate descoperi pe cercetători și rezultatele acestora, revine la Sibiu. În 25 septembrie, ”Noaptea Cercetătorilor 2015” îi va prezenta comunităților pe cercetători, exploratori, inventatori din toate domeniile științei, într-un mod neconvențional, în peste 300 de orașe ale Europei, dintre care 15 sunt din…