operaţie rinichi
Ancheta internă din cadrul Spitalului Județean Sibiu, în urma decesului unei femei de 31 de ani, ca urmare a unei simple operații la rinichi, s-a terminat. concluziile sunt că medicii au făcut tot ce au putut, dar corpul femeii nu a reacționat la niciun fel de tratament sau protocol administrat. Așa că nimeni din cadrele…
Cazul dramatic al tinerei mămici decedată în spital după o operație la rinichi a ajuns și în atenția polițiștilor sibieni. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. „La nivelul poliției municipiului Sibiu s-a înregistrat o plângere care face obiectul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, transmite Elena…
Personalul medical este acuzat că nu a făcut tot ce se putea ca să salveze viaţa unei tinere de 31 de ani din Sibiu. Soţul acesteia, spune că aceasta a decedat luni seara, în Secţia ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, în urma a două operaţii la rinichi. Prima dată, femeia a…