pandemie
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, în județul Sibiu s-au înregistrat încă patru cazuri de persoane infectate cu Covid 19. Numărul total este acum de 483. Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate 1. Alba 318 2. Arad 695 3. Argeș 235 4. Bacău 490 5. Bihor 546 6. Bistrița-Năsăud 320…
Mai multe state europene au reuşit să controleze epidemia de COVID-19, înregistrând numai câteva zeci de noi cazuri zilnic. Printre acestea se numără Bulgaria, Ungaria, Grecia și Austria. Mai mult, există state au înregistrat chiar sub zece cazuri pe zi, cum ar fi Slovenia, Slovacia, Croaţia și Cipru. De altfel, Croația și Cipru au anunțat sâmbătă că nu au înregistrat…
Încep să apară noi focare de infecție cu coronavirus în mai multe judeţe din ţară. Sunt focare care apar la o săptămână după intrarea în vigoare a primelor măsuri de relaxare și culmea, ele se înregistrează în unități medicale. În Olt, sâmbătă au fost confirmați pozitiv 18 asistente de la ambulanță și un jandarm. Alte…
America de Sud este ”un nou epicentru” al pandemiei de coronavirus, cu o situaţie deosebit de alarmantă în Brazilia, a apreciat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). ”America de Sud a devenit un nou epicentru al bolii. În multe ţări sud-americane, creşte numărul de cazuri. Preocuparea se referă la multe dintre aceste ţări, dar în…
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost efectuate un număr de 4027 de teste. În ceea ce privește numărul de persoane confirmate în urma testării SARS CoV-2, în județul Sibiu sunt 479 de persoane confirmate pozitiv (dintre care 449 adulți și 30 copii) și 2093 de persoane confirmate negativ.…
Se pare că sibienii respectă regulile de distanțare împotriva răspândirii coronavirusului. Sâmbătă, 23 mai 2020, au fost anunțate doar patru cazuri noi de infectare. Astfel bilanțul la nivelul județului Sibiu ajunge la 479 de persoane cu Covid-19. Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate 1. Alba 288 2. Arad 695 3. Argeș 232 4.…
Până sâmbătă,23 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 17.857 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 11.187 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 1170 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț,…
Ordinul pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcaşele de cult, distanţa minimă de siguranţă şi măsuri sanitare specifice pentru desfăşurarea activităţilor religioase a fost publicat, vineri seara, în Monitorul Oficial, una din prevederile importante fiind aceea că la slujbele desfăşurate în interiorul bisericilor pot participa maximum 16 persoane. În anexa documentului se prevede că accesul…
Valuri de îmbrățișări și săruturi pe aeroport. Sute de români, blocați timp de câteva luni pe vase de croazieră în Oceanul Atlantic, au ajuns vineri acasă. După o perioadă lungă de izolare în cabine, o companie aeriană spaniolă i-a transportat într-o cursă charter de 10 ore, scrie Digi24. Sorina Niţă a lucrat 11 ani pe…
Coronavirusul rezistă în straturile interne ale măștilor de protecție până la 4 zile, arată un studiu al Institutului Superior al Sănătății din Italia. „În țesutul măștii particule virale infectate au fost detectate până la 24 de ore după contaminare, în timp ce în stratul interior al măștilor chirurgicale până la 4 zile mai târziu” –…
Guvernul a adoptat în ședința de joi o ordonanță prin care prefecturile vor distribui 1.188.000 de pachete cu hrană și cu produse de igienă românilor aflați în situații defavorizate. Printr-un alt act normativ, Executivul a aprobat acordarea unui stimulent financiar de 1.150 de lei pentru 38.000 de asistenți sociali. „Ordonanța care prevede acordarea începând cu…
Cu 106.000 de noi cazuri, miercuri a fost ziua cu cele mai multe infecții pe plan global, de la începutul pandemiei, a avertizat Organizația Mondială a Sănătății, citată de BBC. Directorul general Tedros Adhanom Ghebreyesus s-a arătat îngrijorat de creșterea inumărului cazurilor în țările cu venituri mici și medii. Avertismentul vine în condițiile în care…
Președintele Klaus Iohannis a susținut, marți, o declarație de presă. Șeful statului a spus că „vedem tot felul de iresponsabili care răspândesc dezinformări și propagă teroii ale conspirației. Cei care contestă existența virusului au o atitudine nocivă. Crează breșe în solidaritatea românilor”. Klaus Iohannis a punctat faptul că au fost două luni grele pentru români…
Terasele vor fi deschise la 1 iunie, iar pe 15 iunie va fi deschis sezonul estival, respectiv restaurantele și plajele, pe lângă hotelurile aflate deja în funcțiune. Dragoș Petrescu, proprietarul lanțului de restaurante City Grill, prezent astăzi la discuțiile dintre premierul Orban și reprezentanții HORECA. El a precizat că acest calendar a fost agreat cu…
Sibiul este oficial deja în a doua zi de stare de alertă. De vineri am ieșit din starea de urgență și odată cu acest lucru s-au relaxat și măsurile impuse de autorități. Medicul Eduard Egri este invitatul nostru sâmbătă, 16 mai, la ’’Interviuri pe Față’’ de la ora 14.00. Din acest weekend putem să ne…
Sibienii s-au mândrit mereu cu orașul lor dar acum, după luni întregi de izolare, tânjesc la momentul în care vor ieși din nou în piețe, vor rătăci pe străduțele înguste, ascunse după zidurile groase ale vechii cetăți sau se vor opri ca să se odihnească lângă fântânile curgătoare. Frumusețea orașului ne lipsește tuturor. Am făcut…
Imagini revoltătoare au fost filmate în aceasta dimineață în cartierul Terezian, din Sibiu. O mamă și fiicele ei, și-au învins rușinea și caută prin gunoaiele aruncate de locatarii blocurilor din jur. Acestea scot tot ce cred că le-ar putea fi de folos și sortează, în pungi separate, alimentele și articolele de îmbrăcăminte. Imaginile ne-au fost…
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat a avertizează că, cel mai probabil, România se va confrunta și cu un „val doi” al pandemiei. „Nu știm cum va fi”, spune Arafat. Șeful DSU este de părere că autoritățile au luat până acum măsurile potrivite, însă relaxarea trebuie să se facă cu respectarea regulilor, scrie…
Frica părinților de infecțiile cu coronavirus întârzie în continuare vaccinarea copiilor. Cei care ar trebui acum să-și imunizeze micuții împotriva unor boli grave amână vizita la medicul de familie. Medicii atrag, însă, atenția că rujeola este o boală extrem de periculoasă, care din 2016 până acum a ucis 64 de persoane, scrie Digi24. Vaccinurile pentru…
Guvernul francez a decis sâmbătă prelungirea cu două luni, până la 24 iulie, a stării de urgenţă sanitară în vigoare pentru a lupta împotriva epidemiei de COVID-19, a anunţat ministrul Sănătăţii, Olivier Véran, potrivit AFP. Introdusă 24 martie, starea de urgenţă sanitară este prelungită deoarece ridicarea sa la 23 mai „ar fi prematură”, „riscurile de…
Încă 9 persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul celor decedaţi din această cauză ajungând la 780, a informat duminică Grupul de Comunicare Strategică. Persoanele decedate sunt din judeţele Arad, Vaslui, Bacău, Galaţi, Neamţ, Iaşi şi Tmiş. Între cele 9 persoane se numără şi un bărbat de 26 ani, judeţul Iaşi, care avea la…
Prima etapă de înscriere la grădiniţă trebuia să înceapă în luna mai și, potrivit Ministerului Educaţiei, înscrierile se vor putea face şi online. Părinţii vor depune dosarele la unităţile de învătământ respectând normele de distanţare socială. Înscrierile la grădiniţă pentru anul 2020-2021 se amână din cauza epidemiei cu noul coronavirus. Dacă în anii anteriori la…
Secretarul de stat Raed Arafat a avertizat că nu este încă timpul să ne relaxăm, chiar dacă bilanțul zilnic al cazurilor de infectare cu noul virus a scăzut. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a subliniat că situația se poate înrăutăți dacă nu se respectă n continuare măsurile impuse prin ordonanțele militare, iar adevăratul risc…
O nouă veste bună pentru sibieni și pentru toți cei implicați în lupta împotriva pandemiei de coronavirus la nivelul județului: în baza contractului de sponsorizare încheiat între BESMAX PHARMA DISTRIBUTION SRL, în calitate de sponsor, Consiliul Județean Sibiu și SCJU Sibiu, spitalului i-a fost dat spre folosință gratuită, timp de 12 luni, un echipament nou…