Paști Sibiu
Sărbătorile de Paşti constituie un prilej de mare bucurie pentru fiecare dintre noi. În acest an nu le vom putea petrece conform tradiţiilor, dat fiind contextul epidemiologic legat de pandemia Covid-19. Astfel, mai ales acum, Direcția de Sănătate Publică îndeamnă la cumpătare, responsabilitate și decență, evitând excesele alimentare, cu atât mai mult cu cât aceste…
Din cauza măsurilor de distanțare socială și de reducere a mobilității oamenilor, Sfintele Paști și Lumina Sfântă vor fi distribuite sibienilor de personalul bisericesc, însoțit de maximum cinci voluntari, cu toții fiind obligați să poarte echipament de protecție. În Cartierul Arhitecților însă, este lipsă de voluntari. Credicincioșii au fost chemați vineri la biserică să ia…
Președinta Consiliului Județean Sibiu, are un mesaj dedicat tuturor, cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Aceasta urează sibienilor „Sărbători fericite!. Hristos a înviat!”. Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, adresează locuitorilor Județului Sibiu următorul mesaj: „Vă doresc ca sărbătoarea Învierii să vă găsească cu inimile deschise, pentru a putea simți pe deplin de însemnătatea…
Șeful statului, petrece anul acesta Paștele, acasă, la Sibiu, împreună cu soția s-a. Acesta va merge la slujba de Înviere la Biserica Romano-Catolică „Sf. Treime” din Piața Mare, cel mai probabil, însoțit de Carmen Iohannis. Președintele Klaus Iohannis va petrece sărbătorile pascale la Sibiu, alături de familie, a anunțat Administrația Prezidențială. Și anul trecut Carmen și…