pdl sibiu
Miercuri, 13 iunie, preşedintele Biroului Electoral Municipal, judecătorul Corina Draşoveanu, a înmânat celor 23 de consilieri municipali mandatele pentru perioada 2012-2016. Forumul Democrat al Germanilor din România, formaţiunea care a obţinut majoritatea, va fi reprezentată în Consiliul Local de 15 consilieri, USL câştigând şase mandate, iar PDL două. Iată următorii paşi pentru alcătuirea noului Consiliu…
Partidul Democrat Liberal și-a lansat proprii candidați la Sibiu într-o festivitate la care au fost prezenți fostul ministru al economiei, Ion Ariton și deputatul Raluca Turcan. Peste 1000 de membri au fost prezenți la eveniment. PDL-ul sibian condus de fostul ministru Ion Ariton și-a lansat candidații la alegerile locale la Casa de Cultură a sindicatelor…
PDL-istul Cornel Ştirbeţ despre demisia lui Boc: Este firească. Nu e bine să avem alegeri anticipate
Deputatul Cornel Ştirbeţ vede normală demisia lui Emil Boc din funcţia de prim ministru al României. Parlamentarul PDL-ului spune că un guvern tehnocrat nu este deloc o soluţie la ora actuală. Ştirbeţ nu crede că organizarea de alegeri anticipate ar aduce ceva pozitiv pentru România. „Este o demisie ce vine pe fondul măsurilor luate în…
Reorganizarea ţării, propusă de preşedintele Traian Băsescu şi susţinută de Partidul Democrat Liberal (PDL), este necesară pentru a obţine mai mulţi bani europeni, însă va aduce pierderi electorale pe termen scurt pentru democrat-liberali, a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele Organizaţiei PDL Sibiu, deputatul Cornel Ştirbeţ. ”Reorganizarea ar afecta doar PDL, nu şi celelalte…
Locul 2 a fost ocupat de echipa FC Corsav, iar locul 3 a revenit echipei GRM. În competiţie s-au înscris 20 de echipe, care s-au bucurat de un public efervescent, fiecare venind să îşi susţină echipa favorită. Organizaţia de Tineret a Partidului Democrat Liberal Sibiu a organizat, ca în fiecare an la începutul verii, „Campionatul…