petre daea
Petre Daea a scris un mesaj emoționant despre decesul fostului directorul al Direcției Agricole din Sibiu și condițiile în care acesta și-a pierdut viața. Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii, a ținut să scrie un mesaj în ceea ce privește crima care a șocat întreaga comunitate sibiană. „A plecat dintre noi un bun coleg, un…
Agricultorii din România ar putea rămâne fără subvenții în viitor dacă folosesc substanțe toxice pentru tratarea legumelor. Potrivit oficialului, autorităţile îi vor monitoriza pe cei care beneficiază de susţinere financiară prin programe naţionale pentru cultivarea legumelor în sere şi solarii, astfel încât să pe piaţă să nu mai ajungă produse care nu sunt conforme din…
România primește cât Ungaria, Slovacia și Bulgaria la un loc ”Avem 30 de milioane de euro în plus şi, cu încă 20 de până acum, iată că sunt 50 de milioane de euro până la această dată. Suntem pregătiţi cu actul normativ, când va apărea suma în Jurnalul Oficial, dăm drumul şi la actul normativ…
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a prezentat joi înaintea ședinței de Guvern, stadiul discuțiilor purtate cu fermierii, procesatorii și retailerii. S-au luat decizii privind prețul laptelui pe următoarele 6 luni. „Nu este normal ca laptele să iasă de pe poarta fermierilor cu prețul de 2 lei și să ajungă la consumatori cu prețul de 10 lei…
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că în România nu este cea mai scumpă hrană din Uniunea Europeană (UE) şi că poate dovedi acest lucru. Daea a adăugat că preţurile au crescut peste tot în ţările UE. „Preţurile au crescut peste tot în Uniunea Europeană şi la noi au crescut, este o realitate, dar nu…
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat miercuri în ședința de Guvern, că până la această dată, în România s-a recoltat peste 94% din suprafața de grâu. El a dat asigurări că grâul recoltat asigură nevoia internă și cantitatea dă și posibilitatea de export. „Am urgentat recoltatul pentru a preîntâmpina pierderea prin scuturarea culturilor. Vijeliile si…
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, afirmă că nu va aştepta modificarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru a face investiţii în sistemul de irigaţii din România, mai ales că există o lege şi fonduri bugetare prevăzute în acest sens, dar va aborda acest subiect la Comisia Europeană împreună cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene,…
Ministrul Agriculturii, Petre Daea estimează că prețul la pâine va costa mai mult din cauza costurilor de producție mai mari, inclusiv cele e obținere a recoltei de grâu. Potrivit ministrului, fermierii vor vinde grâul la un preţ mai mare, pentru a putea să-şi acopere cheltuielile de până acum şi a continua să cultive terenurile agricole,…
Petre Daea, Ministrul Agriculturii se laudă pe rețelele de socializare cu faptele sale. De curând, acesta a fost și la Sibiu, împreună cu Cornel Popa, directorul general ANIF pentru a-i ajuta pe fermierii din județ cu munca. De la Sibiu, urmează să plece în județele Alba, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Bihor, Arad. „O nouă zi…
Noul ministrul al Agriculturii, Petre Daea, a mărturisit faptul că fermierii români pot accesa credite prin programul ”De trei ori subvenții”, cu o dobândă de doar 2 la sută. Banii pot fi accesați începând cu 20 iulie. ”Am luat legătura cu specialiştii din minister, ne-am aşezat la masa de lucru, folosindu-ne timpul pe care-l avem…
Conform unor surse Mediafax, se pare că liderii PSD au votat în unanimitate pentru ca Petre Daea să treacă la conducerea Ministerului Agriculturii. PSD: Ședință a Consiliului Politic Național „Propunerea noastră este Petru Daera”, au precizat pentru MEDIAFAX surse social-democrate. Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat s-a reunit miercuri, la Camera Deputaților. „Avem vreo…
Bogdan Trif, ministrul Turismului și președinte PSD Sibiu împreună cu Petre Daea, ministrul Agriculturii, s-au aflat duminică în mijlocul sibienilor din Poiana Sibiului, Bazna și Târnava Aflați la sărbătoarea poienarilor, în Mărginime, cei doi miniștri au stat de vorbă cu crescătorii de ovine care s-au arătat mulțumiți de măsurile implementate de Guvernul PSD în sprijinul…
Sute de fermieri îl acuză pe ministrul agriculturii, Petre Daea că i-a înșelat. Fermierii ar fi trebuit să primească niște sume de bani, din fonduri europene, dar spun ei, au primit în unele cazuri chiar și mai puțin de 10% din suma promisă. Sute de fermieri au fost înșelați de ministrul Agriculturii și șeful Agenției…
Apelul a fost făcut chiar de Ministrul Agriculturii la o conferință pe teme agricole. Petre Daea cere fermierilor să ajute ciobanul ale cărui oi au fost ucise într-un incendiu la Șura Mică. Un cioban din Sibiu a ramas fara 50 de oi si 50 de miei, in urma unui incendiu, astfel ca ministrul Agriculturii, Petre…
Ministrul Agriculturii a fost apostrofat verbal de un copil din Bradu (jud. Sibiu), care a vrut să afle de la Petre Daea ce a vrut să spună atunci când a folosit expresia „suprafețe întinse, dar nu foarte mari’’. Petre Daea a făcut zilele trecute o vizită în localitatea sibiană Bradu, acolo unde a ajuns în…
Petre Daea a făcut în weekend o promisiune oierilor din zona Sibiului. Ministrul Agriculturii spune că se vor trimite la Comisia Europeană și cel mai probabil din 2018 acest produs să fie protejat. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat sâmbătă că va sprijini produsul „Telemea de Sibiu” pentru a fi protejat la nivel european și…
Petre Daea a mers sâmbătă dimineață în mijlocul producătorilor care vin saptămână de săptămână să își vândă produsele în cea mai de succes piață țărănească din Sibiu. Ministrul Agriculturii a făcut chiar și cumpărături. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, care se află la Sibiu pentru lansarea campaniei „Alege oaia”, s-a oprit în Piaţa Transilvania din oraş,…
Petre Daea a declarat sâmbătă la Ploiești că în opinia sa urșii care au început să coboare în comunitățile locuite de oameni ar trebui împușcați dacă pun în pericol viața oamenilor. Ministrul Agriculturii Petre Daea a declarat sâmbătă, la Ploieşti, că situaţia creată de urşii care au început să coboare tot mai des în localităţi…
Cunoscutul oier sibian a scris opt pagini la un denunț depus la Direcția Națională de Anticorupție împotriva lui Petre Daea. Ghiţă Ciobanul, oierul din Sibiu care a ajuns vedetă în urma reclamelor pentru o companie de telefonie, dar şi pentru o bancă, s-a prezentat la DNA pentru a denunţa un ministru, anunță EVZ. Ghiţă Ciobanul…
Petre Daea a fost duminică în județul Sibiu și a trecut pragul unei ferme agricole ce aparține unui tânăr localnic. La Șura Mare Ministrul Agriculturii a văzut cum se cultivă roșile și fructele ce ajung apoi într-un hypermarket din oraș. Ministrul a fost impresionat de ceea ce a văzut la Șura Mare și mai ales…
Petre Daea a postat pe contul său de Facebook imagini video cum mănâncă cu poftă jambon din porc de Bazna, o rasă celebră din nordul județului Sibiu, care este acum pe cale de dispariție. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, laudă „savoarea şi gustul cărnii” de porc din rasa Bazna şi postează pe Facebook o înregistrare video…