pib
Premieră negativă pentru România. Datoria publică a țării noastre a depășit pragul de 50% din Produsul Intern Brut, pentru două luni la rând. Asta, în contextul în care a primit și un împrumut major prin Planul Național de Redresare și Reziliență, care a afectat acest indicator. Așadar, Guvernul trebuie să vină cu un plan de…
România, din ce în ce mai îndatorată. La finalul lui 2021 datoria a ajuns la 577 miliarde lei. Datoria publică a României a ajuns la final de 2021 la 577 mld. lei, adică 48,9% din PIB, mai mare cu 77 de mld. de lei faţă de finalul lui 2020. Datoria a crescut şi ca pondere…
Potrivit datelor Eurostat, PIB-ul României a fost mai mare decât cel al Portugaliei și Greciei. Produsul Intern Brut al Uniunii Europene a fost, în 2020, de aproximativ 13.400 miliarde de euro la preţuri curente, iar în termeni reali PIB-ul UE a fost anul trecut cu 17% mai mare decât în 2010. În schimb, PIB-ul UE…
În statele membre ale Uniunii Europene veniturile din taxe şi contribuţii sociale au scăzut anul trecut cu 215 miliarde de euro până la 5.531 miliarde de euro, aceasta fiind prima scădere înregistrată după 2009, arată datele publicate vineri de Eurostat și citate de Agerpres. Ponderea taxelor în PIB-ul Uniunii Europene a ajuns la 41,3%…
PIB-ul României va crește uşor în trimestrul III datorită performanţelor foarte bune ale agriculturii din acest an, conform şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României din 5 octombrie 2021. „La nivelul întregului PIB este însă de aşteptat o accelerare uşoară a creşterii acestuia în trimestrul III, datorită performanţelor…
România din ce în ce mai îndatorată. Din 2019 încoace, datoria externă a crescut ână spre 127 de miliarde de euro la finalul lunii mai, adică 55% din PIB-ul estimat pentru 2021, scrie ZF. O creştere mai puternică s-a petrecut în criza financiară precedentă, cu deosebire că azi nu companiile private sunt responasabile de creşterea…
Achizițiile publice din România au atins în 2019 un nivel record de 49 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă aproape un sfert din Produsul Intern Brut al României din acest an. Procentul a scăzut la 17% anul trecut, respectiv 36,5 miliarde euro. Statul a cheltuit cei mai mulți bani publici pe achiziții medicale, precum…
La nivel global, femeile au pierdut venituri de cel puțin 800 miliarde dolari anul trecut Valoarea pierderilor este mai mare decât produsele interne brute combinate din 98 de țări, decât capitalizarea de piață de 700 de miliarde de dolari pe care Amazon a depășit-o anul trecut și peste cele aproape 721,5 miliarde de dolari pe…
Ministerul Finanțelor a publicat joi seară, pe site, proiectul de buget pentru anul 2021. La o primă citire, reies câteva cifre cheie: proiectul este conturat pe o creștere economică de 4,3%, Produsul intern brut la 1.116,83 miliarde lei, iar deficitul proiectat este de 80 de miliarde de lei (7,16% din PIB). Astfel, în acest an, veniturile sunt estimate la…
Banca Națională a României (BNR) prognozează pentru acest an o scădere a economiei interne apropiată de cea înregistrată la aprogeul crizei economice din deceniul trecut, când scăderea din 2009 a fost de 5,6% din PIB. ”Pe ansamblul anului, variația medie a PIB este prevăzută să înregistreze o valoare negativă semnificativă, apropiată de cele înregistrate la…
După primele șase luni din 2019, România înregistra un deficit bugetar de aproape 20 de miliarde de lei, reprezentând 1,94% din PIB. După primele cinci luni din 2020, deficitul bugetar se situa la nivelul de 3,59% din Produsul Intern Brut, adică 38,84 miliarde de lei, anunță Biziday. Totuși, deficitul bugetar înregistrat în luna iunie, 6,33…
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat, miercuri, că Guvernul nu va crește taxe în acest an. Acesta a mai spus că deficitul bugetar urcă la 6,7% din PIB în acest an. Întrebat dacă Guvernul ia în calcul creșterea unor taxe pentru firme sau populație până la finalul anului, pentru a ține sub control deficitul bugetar,…
Conform proiectului de buget postat pe site-ul Ministerului Finanţelor, veniturile bugetare se estimează că vor ajunge la 254,7 miliarde de lei, iar cheltuielile vor atinge 278,8 miliarde de lei. Investiţiile vor reprezenta 4,2% din PIB, în creştere faţă de execuţia pe 2016. Proiectul de buget pe anul 2017 este configurat pe un cadru macroeconomic cu…
Foto si text – econtext.ro Aproape 6,3 miliarde de lei (1,5 miliarde de euro) este surplusul pe care-l aduce in acest an capitala la economia tarii, dupa cum reiese din estimarile Comisiei Nationale de Prognoza (CNP). Bucuresti are cea mai mare pondere in economia Romaniei, fiind urmat de Cluj, Timis, Arges, Constanta, Prahova si Brasov.…
Judeţul Sibiu ocupă locul 38 din 42. Dacă Vasluiul primeşte de exemplu 90 la sută înapoi din banii pe care statul îi încasează din impozite, Sibiul primeşte doar 43,4 la sută. În 2010, statul a încasat, în total, din toate judeţele din România şi din Municipiul Bucureşti, taxe şi impozite în valoare de 31,89 de…
Din harta economică şi a mediului de afaceri a regiunilor de dezvoltare din România reiese nu numai decalajul enorm dintre regiuni, ci şi dintre judeţele aflate în aceeaşi regiune de dezvoltare, scrie „Gândul”, care face o analiză a salariilor, PIB-ului şi productivităţii pe cele opt regiuni. În regiunea de Centru diferenţele dintre judeţe sunt mai…
Printre cele mai importante proiecte despre care investitorii străini spun că ar fi prioritare se mai află Autostrada Nădlac-Sibiu (care va lega Europa de Vest la Marea Neagră) autostrada Bucureşti-Braşov dar şi hidrocentrala de la Tarniţa. România ar putea beneficia de investiţii de 10 miliarde de euro în următorii zece ani (care vor duce la…