podul garii
Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre întârzierile care au apărut la Podul Gării, subliniind că vinovăția nu poate fi atribuită exclusiv constructorilor. Primarul a explicat că au existat multiple modificări la proiect, care au dus la întârzieri în livrarea lucrărilor, menționând că, în astfel de situații, responsabilitatea este…
Fetița care a căzut în weekend de pe Podul Gării din Sibiu este în continuare internată în spital. Ea a fost supusă unei noi intervenții chirurgicale. Copila în vârstă de 12 ani, care a căzut de pe Podul Gării, de la o înălțime de 6 metri, a fost operată duminică la coloană la Spitalul Județean.…
Fetița în vârstă de 12 ani, care a căzut de pe Podul Gării din Sibiu, a primit primul ajutor de la o polițistă locală, aflată în timpul liber. Diana Marcu este, totodată, și voluntar SMURD, astfel că a știut exact cum trebuie să procedeze, ce pași să urmeze și cum să o calmeze pe copila…
O fetiță a fost transportată de urgență la spital după ce a căzut de pe podul Gării din Sibiu. Incidentul a avut loc sâmbătă. UPDATE Fetița a fost operată, duminică, la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Sibiu, iar ulterior a fost transferată înapoi la Spitalul de Pediatrie. Aici este internată pe secția ATI, urmând…
Primăria Sibiu a contractat la finalul lunii iulie 2024 lucrările de reparații capitale la Podul Gării, termenul de finalizare a acestora, conform contractului și actului adițional de prelungire a perioadei de execuție, fiind 4 decembrie 2024. Constructorul – Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj SA – nu a finalizat însă nici până în acest…
Lucrările de reparații capitale a Podului Gării se apropie de finalizare. După ce circulația auto pe pod a fost redeschisă în 4 octombrie, constructorul Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj S.A. a finalizat și refacerea trotuarului de pe partea cu Gara Sibiu. S-a înnoit structura acestuia, s-a înlocuit parapetul și s-a instalat noul sistem…
Circulația pe Podul Gării s-a redeschis vineri. Constructorul a finalizat lucrările la nivelul părții carosabile, însă muncitorii vor mai rămâne în teren timp de o lună pentru alte intervenții. [brid video=”1776214″ player=”38897″ title=”Redeschidere podul Garii” duration=”108″ description=”undefined” uploaddate=”2024-10-04″ thumbnailurl=”https://cdn.target-video.com/live/partners/15671/snapshot/1776214_th_66ffb0c400cd2_1728032964.jpg” image=”https://cdn.target-video.com/live/partners/15671/snapshot/1776214_hd_66ffb1066b79e_1728033030.jpg” contenturl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/sd/1776214.mp4″ width=”16″ height=”9″] Șoferii pot circula din nou pe Podul Gării, începând de vineri, după…
Vineri, 4 octombrie, de la ora 11.00, circulația auto pe Podul Gării se va redeschide după ce constructorul Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj SA a finalizat lucrările de reparații de pe partea carosabilă. Circulația pietonală va fi deschisă provizoriu, din aceeași dată, pe trotuarul dinspre Promenada Mall. Astfel, din data de 7 august,…
Podul Gării s-a închis în 7 august pentru efectuarea unor ample lucrări de reparații. Timp de două luni, șoferii sunt nevoiți să circule pe alte rute. Lucrările sunt în toi în această perioadă. [brid video=”1742236″ player=”38897″ title=”Podul gării în renovare. Cum evoluează lucrările” duration=”150″ description=”undefined” uploaddate=”2024-08-30″ thumbnailurl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1742236_th_66d196714166b_1725011569.jpg” image=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1742236_hd_66d196ab08930_1725011627.jpg” contenturl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/sd/1742236.mp4″ width=”16″ height=”9″] Primăria Sibiu și constructorul…
Podul Gării din Sibiu a fost închis complet miercuri, 7 august, începând cu ora 9:00, pentru lucrări de reparație. Șoferii sunt rugați să folosească rute alternative. AICI GĂSITI RUTE ALTERNATIVE Podul Gării s-a închis miercuri, la câteva minute după ora 9.00. Mai multe mașini au fost redirecționate de către Poliția Locală. Puțin după ora 9.00…
Podul Gării se închide complet, începând cu data de 7 august, pentru reparații. Șoferii vor fi nevoiți să folosească rute alternative. „După semnarea contractului pentru execuția lucrărilor de reabilitare a Podului Gării, Primăria Sibiu emite ordinul de începere a lucrărilor cu data de luni, 5 august. Podul se va închide complet circulației de miercuri, 7…
Podul Gării va intra în reabilitare din luna august, pentru următoarele 3 luni. Primăria Sibiu și constructorul Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj SA au semnat contractul pentru execuția lucrărilor, în urma unei proceduri de achiziție. UPDATE: A decis: Podul se inchide complet. Lucrarea în valoare de 9,55 milioane de lei va include: Reparații…
Un sibian a propus municipalității, în cadrul programului de bugetare participativă, desființarea unei treceri de pietoni și crearea unei zone pietonale pe sub Podul Gării ca măsură pentru fluidizarea traficului în această zonă. Traficul rutier în zona Podului Gării se desfășoară cu dificultate în special la orele de vârf. Un sibian propune reconfigurarea zonei prin…
Podul Gării va fi reabilitat. Lucrările presupun atât consolidarea acestuia, cât și reparații la nivelul căii de rulare, rampelor de acces și scărilor. Se vor amenaja și parcările de sub pod, se va realiza iluminatul stradal și se vor reabilita sistemele de colectare și canalizare a apelor pluviale. Primăria a scos la licitație execuția lucrărilor…
În această săptămână, lucrările de reparații la drumurile din municipiul Sibiu au continuat. Au fost finalizate lucrările pe Podul Gării și pe străzile G. Enescu și Egalității, unde s-au frezat straturile vechi și s-a așternut asfalt nou, transmis reprezentanții Primăriei Sibiu. În prezent, se lucrează pe strada Pedagogilor, unde frezarea este încheiată și urmează așternerea…
Podul Gării a intrat, începând de luni, în reparații. Traficul rutier nu a fost afectat, până în acest moment, din pricina lucrărilor. Municipalitatea anunța, zilele trecute, că Podul Gării intră în reparații. „Din 25 septembrie încep lucrări de plombare și refacere punctuală a covorului asfaltic în zonele cu defecte și lângă rosturile de dilatație ale…
Primăria Sibiu, prin SC Terra Building SA, continuă reparațiile pe străzile din municipiul Sibiu. Recent s-au finalizat reparațiile carosabilului și a trotuarelor de pe str. Mărăști și ale trotuarelor de pe bulevardul Coposu, de pe str. H. Oberth (intersecția cu str. Izvorului) și până la intersecția cu str. Independenței. Din 25 septembrie, Podul Gării și…
Podul gării este tranzitat de tot mai multe mașini, dar și pietoni, mai ales că se află în imediata apropiere a mall-ului. Reprezentanții Primăriei vor să înceapă lucrările de reabilitare cât mai curând, dar pentru asta trebuie aprobați indicatorii tehnico economici. Aceștia arată că reabilitarea se va face cu aproape 9 milioane de lei, mai…
Un grav accident de circulație s-a produs în seara zilei de vineri pe podul Gării din Sibiu. Un șofer cu alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur in aerul expirat este vinovat. Un sibian de 62 de ani care circula cu un VW Jetta pe Podul Gării în direcția spre Centru, pe fondul nepăstrării distanței și…
Accidentul sa petrecut luni după amiază traficul către și dinspre Gu7șterița este total blocat. UPDATE 4 Trafic reluat (ora 17.56) IPJ Sibiu anunță că traficul s-a reluat în parametrii normali în zona producerii accidentului. UPDATE 3 – Patru răniți la spital Pânăla urmă patru persoane vor fi transportate la spital. Șoferul vinovat are 30 de…